"Vineri președintele Klaus Iohannis vine în Baia Mare ca să susțină Capitala Europeană a Tineretului și pentru a arăta că un om politic este foarte receptiv, chiar și într-o perioadă de efervescență de campanie electorală, e foarte receptiv la ceea ce are nevoie un oraș, o comunitate, cei tineri, proiectul, că doar nu este numai proiectul din Baia Mare, reprezentăm până la urmă, România.
Da, votez cu Klaus Iohannis. Asta pentru că doamna Dăncilă are o experiență vastă de parlamentar european și cred că ar putea fi un foarte bun comisar european." a declarat primarul Cătălin Cherecheș, conform jurnalmm.ro.
România are deja un comisar european propus
Deşi Cătălin Cherecheş a anunţat că şi-ar dori ca Viorica Dăncilă să ajungă în echipa Ursulei von der Leyen, România are deja un comisar propus. Este vorba despre Adina Vălean, europarlamentar liberal. Aceasta a luat deja avizul pozitiv din comisiile reunite ale Parlamentului României şi urmează să fie audiată la nivel european.