Pompierii români au început misiunile de sprijin în Serbia, pentru protejarea localităților Kajtasovo și Grebenac, afectate de incendii de vegetație și fond forestier.
Potrivit IGSU, echipele au fost împărțite în două sectoare de intervenție, iar obiectivul principal este limitarea extinderii incendiilor și protejarea comunităților.
„Pompierii români, alături de Serbia, pentru protejarea comunităților afectate de incendii.
Modulul de pompieri români, dislocat în Republica Serbia, a început misiunile de sprijin pentru protejarea localităților Kajtasovo și Grebenac, în contextul incendiilor de vegetație și fond forestier care se manifestă în zonă.
Activitatea operațională a început cu deplasarea personalului către cele două localități, iar pentru desfășurarea intervenției au fost constituite două sectoare de intervenție, câte unul în fiecare localitate, pompierii români având ca principal obiectiv limitarea propagării incendiilor și protejarea comunităților”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pe pagina de Facebook.
VEZI ȘI: Alertă pe DN 2: Un microbuz de transport persoane a luat foc în mers. Traficul este blocat
Pompierii români vin în sprijinul colegilor și autorităților din Serbia
Pompierii români sting focarele de incendiu din pădure, aflate în apropierea celor două localități din Serbia. Ei verifică permanent zonele afectate pentru a preveni reaprinderea și extinderea incendiilor și sprijină autoritățile sârbe în protejarea oamenilor, localităților și pădurilor.
„La acest moment, echipele acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor care se manifestă la nivelul litierei pădurii, în proximitatea celor două localități. Intervenția presupune identificarea și stingerea focarelor existente, precum și supravegherea permanentă a zonelor afectate, pentru prevenirea reaprinderilor și a extinderii incendiului.
Prin prezența și intervenția lor, pompierii români vin în sprijinul colegilor și autorităților din Serbia, contribuind la protejarea populației, a localităților și a fondului forestier”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pe pagina de Facebook.
Potrivit IGSU, pompierii români aflați în Serbia s-au pregătit pentru intervenția în sprijinul autorităților locale în zonele afectate de incendii. Echipele au avut întâlniri de coordonare cu autoritățile din Bela Crkva, au făcut recunoașteri în teren, au verificat sursele de apă și au evaluat posibilitățile de acces și retragere din zonele de intervenție, dar și variantele de poziționare a tehnicii.
Modulul român continuă misiunile în cooperare cu structurile sârbe, în funcție de evoluția incendiilor și de solicitările autorităților locale.
VEZI ȘI: Incendiu la un centru medical din Arad: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție