DCNews Stiri Plajele din Phuket, Thailanda, poluate de petrol după naufragiul unei nave

Plajele din Phuket, Thailanda, poluate de petrol după naufragiul unei nave

Foto: Unsplash

O scurgere de petrol provocată de naufragiul unei nave cargo în Oceanul Indian afectează mai multe plaje imaculate din Phuket, cea mai cunoscută insulă turistică din Thailanda, a declarat vineri, pentru AFP, un ales local.

Nava Sealloyd Arc, aflată sub pavilion panamez, s-a scufundat în largul Phuket (sud) la data de 7 februarie, în timp ce se îndrepta spre Chittagong, în Bangladesh, aproximativ 1.700 de litri de petrol fiind deversaţi, după cum au declarat autorităţile thailandeze.

Reziduurile coagulate au început să se depună pe plaja Ya Nui, precum şi pe câteva insule mici din sudul provinciei Phuket, a declarat pentru AFP deputatul local Chalermpong Saengdee.

Petrolul a poluat, de asemenea, plaja Banana Beach de pe mica insulă Ko He - o destinaţie populară printre turiştii care vizitează aceste insule atraşi de apele cristaline - şi se preconizează că se va răspândi, a adăugat el.

Îngrijorător: Incidentul s-a produs acum două săptămâni, iar situaţia nu se îmbunătăţeşte

"Este foarte îngrijorător, deoarece incidentul s-a produs acum două săptămâni, dar situaţia nu se îmbunătăţeşte şi reprezintă o ameninţare pentru vieţuitoarele marine şi recifurile costiere", a declarat deputatul.

"Ne temem, de asemenea, că acest lucru va afecta turismul şi economia Thailandei", a precizat el.

Deputatul a precizat, de asemenea, că nava se află la o adâncime de 60 de metri, ceea ce îngreunează tentativele scafandrilor de a stopa scurgerea.

Imaginile difuzate de postul public Thai PBS îi arată pe locuitorii din zonă curăţând plajele de petele de petrol.

În timp ce marina thailandeză foloseşte dispersanţi pentru a trata deversarea de petrol, Chalermpong Saengdee a solicitat Guvernului să finanţeze recuperarea epavei.

Potrivit Departamentului Resurselor Marine şi Costiere, Thailanda a înregistrat, între 2017 şi 2021, 130 de deversări de petrol, care au afectat peste 23 de provincii, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Fondatorul milionar al ASOS a căzut în gol de la balcon în Thailanda
 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele