DCNews Stiri Peter Magyar l-a invitat pe Benjamin Netanyahu la Budapesta

Peter Magyar l-a invitat pe Benjamin Netanyahu la Budapesta

Foto: Agerpres

Premierul ales al Ungariei, Peter Magyar, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pe care l-a invitat în vizită la Budapesta, a anunţat miercuri Ministerul de Externe israelian, informează joi MTI și Agerpres.

Potrivit ministerului, cei doi lideri au avut o "convorbire călduroasă", în timpul căreia Peter Magyar şi-a exprimat dorinţa de a menţine legăturile strânse dintre Ungaria şi Israel şi l-a invitat pe Benjamin Netanyahu să participe pe 23 octombrie la evenimentele care marchează 70 de ani de la revolta antisovietică din Ungaria.

CITEȘTE ȘI                -               Péter Magyar face o schimbare care-l va deranja pe Orbán: Pleacă de la „mănăstire“

Netanyahu a acceptat invitaţia lui Magyar şi a propus o reuniune guvernamentală comună la Ierusalim.

Premierul israelian a declarat că este convins că legăturile bilaterale de prietenie stabilite în timpul mandatului premierului Viktor Orban vor continua sub conducerea lui Magyar.

Cei doi lideri au convenit ca miniştrii de externe ai Ungariei şi Israelului să se întâlnească în curând pentru a discuta despre continuarea consolidării legăturilor bilaterale.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele