DCNews Stiri Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19

Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19

FOTO: Freepik @Drazen Zigic

La 11 ianuarie 2020, autorităţile sanitare din oraşul Wuhan, în centrul Chinei, au anunţat că un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit în urma complicaţiilor unei pneumonii provocate de un virus necunoscut până atunci.

Această dezvăluire a venit după ce autorităţile raportaseră zeci de infecţii pe parcursul mai multor săptămâni cu agentul patogen denumit ulterior SARS-CoV-2 şi considerat a fi cauza bolii COVID-19.

Aceasta a declanşat apoi o pandemie globală care, până în prezent, a ucis peste şapte milioane de oameni şi a modificat profund stilul de viaţă în întreaga lume, inclusiv în China.

La Beijing momentul nu a fost marcat prin vreun eveniment oficial sau în presă şi nici chiar pe reţelele sociale locale, potrivit AFP, transmite Agerpres.

Partidul Comunist la putere a blocat dezbaterea publică şi a evitat orice reflecţie asupra restricţiilor draconice de la abandonarea lor radicală la sfârşitul anului 2022.

Puţine informaţii au fost publicate cu privire la identitatea primei victime a COVID-19, cu excepţia faptului că frecventa o piaţă de fructe de mare din Wuhan, unde se crede că virusul a circulat în timpul epidemiei iniţiale. În zilele care au urmat decesului său, au fost raportate primele cazuri de boală în alte ţări, demonstrând că eforturile oficiale de a limita răspândirea acesteia au eşuat, comentează agenţia de presă franceză.

Ulterior, China a fost criticată de guvernele occidentale pentru că ar fi muşamalizat transmiterea timpurie a virusului şi ar fi şters dovezile privind originea acestuia, deşi Beijingul a susţinut cu vehemenţă că a acţionat decisiv şi transparent.

Potrivit OMS, China a raportat oficial aproape 100 de milioane de cazuri de COVID-19 şi 122 000 de decese până în prezent, deşi numărul real nu va fi probabil niciodată cunoscut.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele