Cântărețul Ștefan Bănică Jr. va fi, de Sfintele Paști, în cadrul emisiunii \"O dată-n viață\". El este invitatul special al Iulianei Tudor în ediția specială difuzată la TVR 1 și TVR+.
Potrivit unui comunicat de presă al Televiziunii Române, Ștefan Bănică se va prezenta într-o triplă ipostază: moroșan, oltean și moldovean.
VEZI și: Ștefan Bănică jr. părăsește Dansez pentru tine. Cine îl înlocuiește
Ștefan Bănică a declarat că \"Este o ediție specială a emisiunii O dată-n viață, cu formatul adaptat. (...) Cu acest prilej, m-am revăzut și am colaborat cu artiști mari, dragi mie și vouă. A fost o experiență inedită, am cântat muzică populară, folclor autentic, am îmbinat actoria cu muzica și muzica mea cu folclorul. Am dansat, am râs, m-am distrat și sper ca această voie bună să intre și în casele românilor în seara sfântă de Paște și să le descrețească frunțile\".