Cel puțin șapte bărbați au fost arestați în vestul Indiei, după ce o tânără de 16 ani a susținut că a fost violată de sute de ori de sute de bărbați în cel mai recent caz înfiorător de violență sexuală, scrie CNN.
Într-o declarație adresată Comitetului Indiei pentru Bunăstarea Copilului (CWC) din 11 noiembrie, fata, care era fără adăpost, a declarat că a fost violată de 400 de persoane în districtul Beed din statul Maharashtra, potrivit președintelui CWC, Abhay Vitthalrao Vanave. Ea a numit doi polițiști în plângerea ei, a spus Vanave.
Fata cerșea bani la o stație de autobuz când ar fi fost forțată să facă întrețină relații sexuale de trei bărbați, a spus Vanave.
În timp ce numărul presupușilor violatori ar fi greu de coroborat, fata ar putea identifica cel puțin 25 de presupuși autori, a adăugat el.
Fata a încercat să depună o plângere la poliție împotriva unui bărbat pe care l-a acuzat că a bătut-o, dar ofițerii nu au înregistrat-o, a spus Vanave. Contactată luni de CNN, poliția din Beed nu a comentat acuzațiile fetei la adresa sa. Ea a declarat poliției că a fost căsătorită la vârsta de 13 ani cu un bărbat de 33 de ani care a abuzat-o sexual. De asemenea, ea a spus poliției că a fost agresată sexual de tatăl ei, ceea ce a determinat-o în cele din urmă să părăsească ambele case și să doarmă pe străzi.
Yogita Bhayana, activistă pentru drepturile femeilor, a declarat că acesta este „cel mai tragic caz (de viol) din istorie”. „Această fată a fost torturată în fiecare zi”, a spus ea, adăugând că poliția nu a reușit să o protejeze. „Vrem măsuri stricte împotriva tuturor vinovaților”.
O tânără a fost agresată sexual de peste 400 de bărbați în Pakistan
Poliția din Pakistan a deschis dosare împotriva a sute de bărbați neidentificați după ce o tânără a fost agresată sexual și pipăită de o mulțime de peste 400 de bărbați, într-un parc din Lahore, în timp ce realiza un videoclip pentru TikTok.
Atacul șocant a fost surprins pe mai multe videoclipuri. În imagini se vede cum sute de bărbați o doboară pe tânără în timp ce se afla în parcul Greater Iqbal din Lahore, făcând un videoclip TikTok alături de prieteni. În plină zi, bărbații au ridicat-o pe tânăra femeie și au aruncat-o între ei, rupându-i hainele, atacând-o și pipăind-o. Femeia a depus ulterior o plângere la poliție.
″Mulțimea m-a tras din toate părțile într-un aşa hal, mi-au rupt hainele. Am fost aruncată în aer. M-au agresat.″, a declarat femeia, potrivit unei comunicări a Poliției.
Victima susține că mulțimea i-a furat și banii, cerceii și un telefon. Filmările au provocat un val furie în Pakistan. Oamenii au cerut pe rețelele de socializare pedepsirea tuturor celor implicați. Vezi video AICI.