Noua prim-ministră a Japoniei, Sanae Takaichi, a declarat că își dorește o întâlnire istorică cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, o premieră pentru un lider japonez în ultimele două decenii, potrivit CNN.
Îmbunătățirea relațiilor Japonia - Coreea de Nord
„Am transmis deja Coreei de Nord dorința noastră de a organiza o întâlnire la nivel de summit”, a spus Takaichi luni, 3 noiembrie, în cadrul unui eveniment dedicat repatrierii cetățenilor japonezi răpiți de regimul nord-coreean în anii ’70 și ’80.
Problema răpirilor rămâne unul dintre cele mai sensibile și nerezolvate subiecte dintre Tokyo și Phenian - două state despărțite de mare, dar unite printr-o istorie complicată de colonizare și conflicte care au împiedicat dialogul direct.
„Vreau ca liderii să se întâlnească față în față și să obțină rezultate concrete”, a spus Takaichi. „Sunt determinată să depășesc acest blocaj și să găsesc o soluție pentru această problemă în timpul mandatului meu”, a adăugat ea.
Japonia susține că cel puțin 17 cetățeni au fost răpiți de agenți nord-coreeni, dintre care cinci au fost repatriați în 2002. Potrivit unui raport ONU din 2014, răpirile făceau parte dintr-un program secret de spionaj al Coreei de Nord. Phenianul contestă însă numărul, susținând că unii dintre cei dispăruți au murit în accidente sau s-au sinucis, și consideră cazul „închis”.
Pentru familiile celor dispăruți - unii răpiți în adolescență - suferința continuă. Deși guvernele japoneze succesive au încercat fără succes să obțină noi repatrieri, ele nu au renunțat la presiunea diplomatică.
De la preluarea mandatului, Takaichi s-a întâlnit de două ori cu familiile răpiților, inclusiv în prezența președintelui american Donald Trump. Ea a reiterat că vrea să ducă la bun sfârșit misiunea începută de mentorul său, Shinzo Abe, care a făcut din această cauză o prioritate națională.
Ultima întâlnire între cele două state
Ultimul summit Japonia-Coreea de Nord a avut loc în 2002, când premierul Junichiro Koizumi s-a întâlnit la Phenian cu Kim Jong Il, tatăl actualului lider. A fost prima vizită a unui premier japonez în Coreea de Nord de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și momentul în care Phenianul a recunoscut oficial răpirile, oferind scuze și promițând că acestea nu se vor mai repeta.
Cinci dintre japonezii răpiți au fost trimiși acasă în luna următoare, iar alți câțiva membri ai familiilor lor au fost repatriați în urma unei noi vizite a lui Koizumi, în 2004. De atunci, însă, nu s-a mai înregistrat niciun progres în relațiile bilaterale.
Fostul premier Abe, asasinat în 2022, și succesorul său, Fumio Kishida, și-au exprimat, la rândul lor, disponibilitatea de a se întâlni cu Kim Jong Un, însă planurile nu s-au concretizat.