DCNews Stiri Nou atac cu drone la granița României, la doar 10 km de Galaţi

Nou atac cu drone la granița României, la doar 10 km de Galaţi

Foto cu rol ilustrativ: Agerpres

Vezi și - Scenariu sumbru după discuția dintre Trump, Putin și Zelenski. Chirieac, despre miza majoră pentru România: Așa ceva era de neconceput în urmă cu câteva ore

MApN a semnalat o posibilă zonă de impact pe teritoriul naţional la aproximativ 10 km est de limita administrativă a municipiului Galaţi.

MApN a ridicat două F-16 de la baza Borcea și două Eurofighter de la baza ”Mihail Kogălniceanu”

Sistemele MApN au urmărit ținte aeriene din spațiul Ucrainei, aproape de granița cu România. Pentru monitorizarea situației au fost ridicate două F-16 de la baza Borcea și două Eurofighter de la baza ”Mihail Kogălniceanu” din Constanța.

"În noaptea de miercuri, 12 februarie, spre joi, 13 februarie, sisteme de drone rusești au executat un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură aflate pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România.

Ca urmare a faptului că sistemele de monitorizare și supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat ținte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea spațiului aerian național, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în jurul orei 23, privind instituirea măsurilor de alertare a populației în zona de graniță a județelor Tulcea și Galați.

Pentru supravegherea și monitorizarea spațiului aerian din zonă, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și, ulterior, două aeronave Eurofighter ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea, respectiv 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu", potrivit unui comunicat de presă transmis de MApN, 

O dronă a intersectat pentru scurt timp spațiul aerian național / S-a prăbușit la aproximativ 10 kilometri de Galați

"Sistemele radar ale MApN au identificat, în jurul orei 00.30, o țintă aeriană care a intersectat pentru scurt timp spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Reni, pe o adâncime de aproximativ 1 km în interior, îndreptându-se ulterior către spațiul aerian ucrainean. Totodată, a fost semnalată o posibilă zonă de impact pe teritoriul național, în apropierea frontierei româno-ucrainene, la aproximativ 10 kilometri est de limita administrativă a municipiului Galați, fără să fie raportate pagube materiale.

La ora 01.10 a fost transmis indicativul de încetare a alertei aeriene în cele două județe, aeronavele de luptă revenind ulterior pe bazele aeriene de dislocare.

Forțele MApN fac cercetări

Conform procedurilor, în cursul acestei dimineți, forțele MApN vor efectua cercetări în locația semnalată, precum și în alte zone aflate în proximitatea obiectivelor ucrainene atacate de forțele ruse.  

MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.Ministerul Apărării Naționale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și intră în gravă contradicție cu normele de drept internațional", conform unui comunicat al MApN.

Vezi și - Drone-spion, depistate deasupra unei baze militare din Germania, unde sunt instruiți soldați ucraineni

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele