Alunecarea de teren de pe dealul Grădişte din Slatina, care a afectat deja două locuinţe şi a pus în pericol alte cinci locuinţe, continuă în ritm mai lent faţă de momentul în care a început să se manifeste fenomenul, în prima săptămână din martie, potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Adrian Tănase.
Autorităţile au hotărât pe data de 4 martie, după ce alunecarea de teren a afectat două case de pe strada Grădişte din Slatina şi a a pus în pericol alte cinci imobile, ca toate cele şapte case situate la baza versantului în zona în care alunecarea se manifesta vizibil să fie evacuate.
Trei locuinţe aflate lângă cele şapte case evacuate, în continuă monitorizare
Acum, șeful ISU Olt a precizat că acum se monitorizează încă trei locuinţe aflate lângă cele şapte case evacuate.
"Permanent monitorizăm situaţia. Alunecarea putem să spunem că este într-o evoluţie, noi am montat nişte martori, nişte repere de fapt, se vede o evoluţie uşoară zilnică, foarte uşoară zilnică. Aşteptăm rezultatele expertizei de specialitate, astfel încât să se stabilească concret măsurile de punere în siguranţă a zonei respective şi de revenire la starea de normalitate. Sunt în monitorizare în prima zonă şapte case care au fost evacuate şi a mai fost întocmit un raport operativ de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Slatina, mai sunt în monitorizare încă trei case în zona din dreapta, cum ne uităm la cele afectate. Se văd câteva mişcări, rupturi sau zone de pământ care ar putea să fie afectate. Expertiza cu siguranţă va spune şi dacă acea zonă este nevoie să fie evacuată sau nu", a declarat Adrian Tănase.
Ploile recente nu au amplificat alunecarea de teren de pe dealul Grădiște din Slatina
Ploile din ultimele zile nu au determinat, în acest moment, schimbări de amploare în evoluţia fenomenului.
"Nu sunt modificări vizibile la modul de o jumătate de metru, un metru, în urma acestor ploi. Dar din experienţa săptămânilor trecute, mişcarea s-a realizat după ce au încetat ploile, s-a aşezat un pic pământul şi apoi au fost câteva mişcări ale terenului şi au fost afectate casele de la numerele 91 şi 93", a adăugat Tănase.
Evacuații din Olt reclamă condiții improprii în containerele modulare primite de la primărie
Persoanele evacuate au reclamat la Instituţia Prefectului Olt condiţii improprii de trai în containerele modulare date de municipalitate. Prefectul Emil Albotă a spus luni, la Colegiul Prefectural, că în urma sesizărilor primite de la cetăţeni, o comisie făcută din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei de Sănătate Publică şi Gărzii de Mediu a verificat condiţiile din containere evidențiind că este vorba de "condiţii generale improprii".
"Am fost sesizat verbal de cetăţenii evacuaţi care au reclamat faptul că Primăria le-a oferit spaţii de locuit, containere, amplasate într-un mediu insalubru în care nu se poate trăi, spuneau dânşii. Imediat am luat act de aceste sesizări şi prin Corpul de control am constituit o comisie mixtă din reprezentanţi ai ISU, DSP şi Gărzii de Mediu, pentru a verifica dacă aspectele semnalate de cetăţeni se confirmă, Evacuarea oamenilor a fost necesară, dar modul în care aceştia au fost relocaţi, din punctul meu de vedere, este inacceptabil.
Ce au arătat controalele făcute de Instituția Prefectului
Controalele dispuse de Instituţia Prefectului au arătat clar că există containere cu utilităţi, dar condiţiile generale sunt improprii. Încălzirea nu era asigurată, dar înţelegem că se face cumva electric, la cerere. Zona este insalubră, fără sistem corect de gestionare a deşeurilor sau era, înainte de control, aşa am depistat. Lipseau dotările esenţiale, inclusiv spaţiile pentru prepararea hranei şi lipsesc în continuare", a spus Emil Albotă.
Lipsă de dialog între Instituţia Prefectului şi Primăria Slatina
Prefectul a susţinut că nu există dialog între Instituţia Prefectului şi Primăria Slatina. Prin urmare, s-a anunţat că a dispus salubrizarea zonei în care se află containerele şi găsirea unor soluţii pentru a fi asigurate "condiţii minime de trai".
"Trebuie să spun foarte clar, în ceea ce priveşte Instituţia Prefectului şi Primăria municipiului Slatina nu există dialog sau este aproape inexistent, iar oamenii afectaţi, care au fost şi aici primiţi într-o şedinţă, spun că nu sunt ascultaţi la nivelul Primăriei, că nu am avut cine să vorbească. Nu voi accepta ca perfect această situaţie şi am dispus salubrizarea de urgenţă a spaţiilor, asigurarea colectării deşeurilor, măsuri de igienizare şi identificare a soluţiilor pentru condiţiile minime de trai. Aici nu discutăm despre politică, aici discutăm despre oameni care au nevoie de respect şi de condiţii decente de viaţă, iar dacă aceste lucruri nu sunt asigurate de autoritatea locală, Instituţia Prefectului va interveni şi va continua să intervină", a mai spus prefectul.