În dimineața zilei de miercuri, 28 ianuarie, o mamă și fiica sa, în vârstă de cinci ani, au avut nevoie de ajutorul jandarmilor, după ce mașina în care se aflau a derapat în șanț din localitatea Bistricioara, Neamț.
Mașina a derapat din cauza gheții și s-a răsturnat în șanț
Jandarmii montani din cadrul Jandarmeriei Neamț au intervenit în cazul accidentului rutier, produs în localitatea Bistricioara, în care au fost implicate cele două persoane. Mașina în care se aflau a derapat de pe șosea din cauza gheții și s-a răsturnat în șanț.
Imagine cu mașina care a derapat în șanț. Sursa foto: Jandarmeria Română, Facebook
La fața locului s-au prezentat și echipaje de poliție și pompieri, iar victimele au primit îngrijirile medicale la fața locului, fiind transportate apoi la spital pentru mai multe investigații. Femeia a suferit mai multe leziuni la nivelul feței, în timp ce fetița se afla in stare de panică.
Citește și: Posibila cauză a accidentului din Timiș. Mărturiile unui supraviețuitor, de pe patul de spital