Postul rusesc a transmis clar că discuțiile vor avea loc exclusiv între Moscova și Washington, eliminând din ecuație atât Kievul, cât și capitalele europene. „Aceasta este o întâlnire între Rusia și SUA, iar alte voci nu vor fi prezente”, s-a afirmat în platoul televiziunii, unde invitații au subliniat că Europa „nu are loc la negocieri”.
Prezentatorul Evgheni Popov a recurs chiar la ironii pe tema distanței dintre Anchorage și Bruxelles: „Orice ai face, sunt șapte mii de kilometri. Noi, cu americanii, ne putem vedea unii pe alții cu binoclul”. În același reportaj, au fost prezentate „exemple de unitate și istorie comună” între Statele Unite și Rusia, cu scopul de a sugera un fundament istoric pentru apropierea dintre cele două puteri.
Un apropiat al lui Putin, Kirill Dmitriev, a susținut public că întâlnirea din Alaska „va aduce pacea”. „Neoconservatorii și alți instigatori la război nu vor zâmbi pe 15 august 2025. Dialogul dintre Putin și Trump va aduce speranță, pace și securitate globală”, a afirmat Dmitriev, cunoscut drept emisarul rus pentru afaceri economice.
Confirmarea oficială a venit atât de la Kremlin, cât și de la Casa Albă. Putin a descris locul întâlnirii ca fiind „destul de logic”, iar Trump a postat pe Truth Social că „mult așteptata întâlnire” va avea loc în Alaska, vinerea viitoare.
În Europa, reacțiile nu au întârziat. Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat că nu este acceptabil ca viitorul teritoriilor ucrainene să fie decis fără prezența Europei și a Kievului la masa negocierilor.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat, într-un interviu acordat ABC News, că problema teritoriilor ocupate de Rusia „va fi probabil un subiect” în discuțiile din Alaska. „Trebuie să recunoaștem că Rusia controlează o parte din teritoriul ucrainean”, a spus acesta, precizând că un acord ar putea distinge între recunoașterea „de facto” și cea „de jure” a controlului asupra acestor zone, așa cum Occidentul a procedat cu ocupația sovietică a țărilor baltice între 1940 și 1991. Rutte a adăugat că întâlnirea „va testa cât de serios este Putin în legătură cu încheierea acestui război teribil”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a fost invitat la summit, iar lipsa sa ridică temeri la Kiev și în capitalele vest-europene că deciziile ar putea fi luate peste capul Ucrainei. Zelenski a reafirmat recent că va respinge orice schimb de teritorii. În emisiunea rusească, legitimitatea liderului ucrainean a fost pusă la îndoială, fiind invocat faptul că mandatul său ar fi expirat.
Analiștii pro-Kremlin, precum Serghei Markov, văd în acest anunț „un semnal pentru întreaga mașinărie media rusă, care va insufla entuziasm populației”.
În mediile pro-ruse se vorbește chiar despre o posibilă intensificare a luptelor în august, în special în zonele pe care Moscova le consideră parte a „teritoriului constituțional rus”.
Dinspre Kiev, canalele de Telegram apropiate administrației Zelenski, precum „Ze Rada” și „Rezident”, atrag atenția că este „nerealist” să fie ignorată complet poziția Ucrainei și sugerează că autoritățile încearcă să blocheze summitul, însă timpul joacă împotriva lor.
Vezi și: Sănătate curată. Leguma asta este perfectă. Îți dă energie fără cafea! Are o mulțime de beneficii