Pe autostradă se va circula, dacă se emit avizele corespunzătoare, în cursul lunii noiembrie, pe o distanţă de 50 de kilometri. Fostul ministrul al Transporturilor, Radu Berceanu, i-a cerut lui Mircea Badea, acum un an, când s-a reuşit finalizarea primilor 40 de kilometri, să respecte un angajament făcut în emisiunea "În gura presei" şi să defileze cu pene în fund. Badea a onorat pariul, îmbrăcat doar cu penele amintite, în faţa Guvernului, în miezul iernii. Cifra de 10 kilometri pe care se pregăteşte s-o inaugureze noul ministru Anca Boagiu este ridicol de mică şi nu ar corespunde, păstrând proporţiile, nici măcar unei pene de colibri. Fiindcă Badea nu a promis nimic, ar putea să defileze cu această pană chiar ministrul, sau, cum spun răutăcioşii, s-ar putea acoperi din cap în picioare Emil Boc. De altfel, nu se exclude o participare a premierului la inaugurarea microtronsonului Turda-Câmpia Turzii.
Autostrada Bechtel a fost unul dintre "exemplele" de corupţie a guvernului Năstase, pe care le-a menţionat Traian Băsescu în prima campanie la prezidenţiale. Ulterior, miniştrii PD şi PDL au dublat sumele pe care trebuie să le plătească americanilor statul român. E drept că au crescut de câteva ori şi termenele de execuţie. Autostrada trebuia finalizată în 2011, dacă se respecta conctractul încheiat de Năstase.