DCNews Stiri Mihai Dimian, prima reacție după criticile primite că era atent la telefon la o dezbatere despre sănătatea mintală a copiilor

Mihai Dimian, prima reacție după criticile primite că era atent la telefon la o dezbatere despre sănătatea mintală a copiilor

Mihai Dimian

Mihai Dimian a transmis un mesaj public pe Facebook, în care a explicat contextul momentului care a stârnit criticile.

„Îmi pare rău dacă am ofensat pe cineva, dar vă invit să urmăriţi întregul eveniment, nu doar extrasul respectiv, pentru a trage concluzii, în contextul dat. Puteţi viziona intervenţiile altor elevi, puteţi discuta cu participanţi pentru a vă forma o părere în legătură cu cele întâmplate la acest eveniment, puteţi răspunde la mesajul Ilincăi, care era adresat tuturor ('voi', profesori, părinţi), nu doar mie, în particular.

Cât despre mine, sper să mă iertaţi dacă veţi considera că am greşit şi voi lucra fără plată în zilele rămase din acest mandat interimar, donând salariul de ministru Aşezământului de copii 'Sf. Ierarh Leontie'”, a scris el pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: O elevă de 11 ani a vorbit despre presiunea din școli, în timp ce ministrul Educației era atent la telefon / VIDEO

Explicații despre momentul de la Parlament

Ministrul a precizat că incidentul a avut loc marți, în timpul unei dezbateri organizate la Parlament pe tema sănătății mintale a copiilor și adolescenților. Acesta a explicat că ziua respectivă a inclus mai multe întâlniri și activități oficiale, pe lângă urgențele din minister.

„Eu îmi amintesc de o zi în care m-am trezit la ora 2 pentru a putea lucra la urgenţele legate de PNRR şi a face astfel loc în agendă şi diverselor evenimente la care fusesem invitat, precum Zilele UNESCO - 70 de ani - la Politehnica Bucureşti, Maratonul de educaţie antreprenorială, Dezbaterea despre tineri, educaţie şi sănătate mintală, Deschiderea Olimpiadei Naţionale de Creativitate Ştiinţifică, Întâlnirea cu o asociaţie a medicilor din diaspora, pe lângă activităţile curente de la minister.

Am revenit acasă după ora 21 şi am văzut un anumit extras de la unul dintre evenimente care a generat mai multe reacţii negative la adresa mea. Prezenţa mea la respectivul eveniment fusese anunţată iniţial doar pentru a transmite un mesaj participanţilor, din raţiuni obiective”, a arătat ministrul.

Mihai Dimian: „Evenimentul nu a fost un dialog cu ministrul Educației”

Mihai Dimian a mai spus că la dezbatere a participat și un secretar de stat, care urma să reprezinte instituțional ministerul.

„Am discutat cu mai mulţi elevi înainte de începerea evenimentului oficial, iar după intervenţia mea am asistat la mai multe intervenţii ale specialiştilor şi elevilor participanţi, răspunzând şi unora dintre întrebările elevilor, în momentul în care contextul a permis asta. De altfel, la ultimul meu răspuns, organizatorii din jurul meu spuneau să scurtăm cât mai mult intervenţiile pentru a putea permite cât mai multor participanţi să-şi exprime opiniile. Acest eveniment nu a fost un dialog cu ministrul Educaţiei, ci o masă rotundă cu mai mult de 100 de participanţi, specialişti în diverse domenii şi elevi. Faptul că am rămas la eveniment mai mult decât îmi permitea agenda s-a datorat tocmai dorinţei de a asculta cât mai multe dintre părerile specialiştilor şi ale elevilor”, a precizat acesta.

Ministrul susține că răspundea unor urgențe

Oficialul a explicat că în timpul intervențiilor participanților a răspuns la mai multe mesaje urgente primite pe telefon.

„Erau dificultăţi legate de avizarea amendamentelor la un proiect de lege privind digitalizarea cercetării, care e jalon PNRR, erau dificultăţi legate de finalizarea raportării a mii de proiecte din educaţie şi cercetare având ora 15 ca termen limită, şi altele. (...) Eu sunt doar un om. Nu am în spate o echipă de imagine, un partid, un aparat de PR sau mecanisme sofisticate de comunicare. Mă interesează oamenii şi ceea ce pot face concret pentru ei din poziţia în care mă aflu.

Nu am acceptat această funcţie într-o perioadă atât de dificilă şi nu stau departe de familie pentru confruntări sterile, pentru imagine sau pentru jocuri de comunicare, ci din convingerea că sistemele pot fi îmbunătăţite prin muncă serioasă şi decizii responsabile”, a transmis Mihai Dimian.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele