Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, microbuzul era condus de un cetăţean român în vârstă de 31 de ani, iar vehiculul era înmatriculat în România.
"În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia, în compartimentul marfă, au fost descoperiţi paisprezece cetăţeni străini, ascunşi în trei cutii de carton", precizează comunicatul.
În urma verificării identităţii celor din microbuz, s-a stabilit că sunt irakieni, şase bărbaţi, patru femei şi patru minori cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Ei intenţionau să ajungă în Germania, însă nu aveau documente pentru a intra în Spaţiul Schengen.
Microbuzul a fost indisponibilizat de autorităţi pe perioada anchetei, iar şoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru trafic de migranţi, în timp ce străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Microbuz plin cu migranţi ascunşi în cutii de carton, oprit la PTF Nădlac II
De Eduard Pascu
Publicat pe 28 mai 2019, 10:35
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Angajații din vămi protestează pentru a doua zi consecutiv / video29.05.2026, 15:32
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Rata șomajului crește în România! Datele INS29.05.2026, 10:38
-
-
-
-
-
-
- ASE București intră în elita mondială a școlilor de business29.05.2026, 08:46
-
-
- Daniela Zeca-Buzura este invitata săptămânii la „De Ce Citim” / VIDEO29.05.2026, 08:15
- Vremea până la 1 iulie. ANM, estimări meteo pentru prima lună de vară29.05.2026, 08:09
- MAE a informat NATO după ce o dronă a căzut pe un bloc din Galaţi29.05.2026, 07:36
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Soția gospodină29.05.2026, 05:24
-
-
-
-
- Ce face specială plaja desemnată cea mai frumoasă din Europa în 202628.05.2026, 22:29
-
-
-
-
-
- 2027 ar putea aduce un record global de temperatură din cauza El Nino28.05.2026, 20:43
-
-
-
-
-
- Noi acuzații contra lui Andrew Tate. Procurorii DIICOT extind ancheta28.05.2026, 19:07
-
-
- Georgiana Teodorescu, europarlamentar ECR, la Interviurile DCNews28.05.2026, 17:56
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Curs valutar BNR 28 mai. Câți lei costă azi un euro28.05.2026, 15:18
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Austeritatea lui Bolojan, un eșec cu 233 de părinți28.05.2026, 12:00
-
- Robert Cazanciuc: Lupta împotriva drogurilor trebuie privită ca o cetate28.05.2026, 11:47
- „Parada Dunării - Două steaguri, un fluviu” revine pe 27 iunie 202628.05.2026, 11:43
-
-
-
-