DCNews Stiri Marco Rubio spune că negocierile cu Iranul nu pot fi încheiate rapid și cere deblocarea Strâmtorii Ormuz

Marco Rubio spune că negocierile cu Iranul nu pot fi încheiate rapid și cere deblocarea Strâmtorii Ormuz

Secretarul de Stat american Marco Rubio. Sursa foto: Agerpres

Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a afirmat duminică că nu este posibil să se încheie un acord privind programul nuclear iranian în "72 de ore", în timp ce americanii şi iranienii spun că finalizează un acord pentru a pune capăt războiului, scrie AFP.

"Negocierile cu privire la programul nuclear sunt chestiuni extrem de tehnice. Nu se poate rezolva o problemă nucleară în 72 de ore, pe colţul unei mese", a declarat Rubio pentru New York Times la New Delhi.

SUA cer redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Secretarul de stat american a cerut, de asemenea, redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz, blocată de Iran, "după care vom începe, potrivit modalităţilor convenite, negocieri foarte serioase privind îmbogăţirea (uraniului), privind uraniul înalt îmbogăţit şi privind angajamentul lor de a nu se dota niciodată cu arme nucleare", a spus el.

Rubio a menţionat, în acest sens, un termen de "60 de zile" şi sprijinul a "şapte sau opt ţări din regiune pentru această abordare".

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele