DCNews Arhiva Prezidentiale 2019 Marcel Ciolacu, declaraţii după ieşirea de la urne: Votul pentru prezidenţiale ar trebui să fie obligatoriu

Marcel Ciolacu, declaraţii după ieşirea de la urne: Votul pentru prezidenţiale ar trebui să fie obligatoriu

Marcel Ciolacu FOTO AGERPRES

„Cred că nu e important cu cine am votat eu sau domnul primar, cum am votat noi cred că este previzibil. Important e să meargă la vot cât mai mulți români astăzi. Vorbim de prima funcție în statul român, avem exemplul celor din diaspora. De data aceasta Parlamentul României cu toate instituțiile au găsit o formă de lege foarte bună pentru ca românii să meargă la vot, este un exemplu de urmat și de noi, cei din țară", a declarat Marcel Ciolacu. 

Votul, obligatoriu

Apoi, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că, în opinia sa, după aceste alegeri ar trebui să existe dezbatere „foarte serioasă" în așa fel încât votul pentru alegerea președintelui României să fie un vot obligatoriu: „președintele României să fie legitimat de către cât mai mulți dintre români", scrie Mediafax. 

Întrebat dacă scrutinul pentru primari nu ar trebui să fie, la fel, obligatoriu, Ciolacu a răspuns: „M-am referit la votul pentru preşedinte, fiind cea mai importantă funcţie, ar fi un început, un exerciţiu. Apoi vedem cum decurge acest exerciţiu şi mergem înainte. Eu personal consider că preşedintele trebuie ales de cât mai mulţi români".

Știri similare din categoria Prezidentiale 2019 Vezi toate articolele