Demersul Laviniei Șandru vine la mai bine de patru luni de la decesul lui Andrei, timp în care nicio instituție a statului nu a finalizat vreo anchetă și nu i-a sancționat pe vinovați.
Prezentă la Târgu Jiu, Lavinia Șandru a încercat să discute cu medicii de la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu, însă răspunsurile primite au fost puține.
„Voi solicita Colegiului Medicilor să îmi spună concluziile lor, pentru că e nevoie de o anchetă și acolo. La fel, i-am solicitat managerului spitalului să urgenteze ancheta internă, care trenează de ceva timp. Consider inadmisibil să invoci procedurile pentru a justifica refuzul de a salva o viață. Și trebuie să facem tot posibilul pentru ca o astfel de situație să nu se mai repete”, a spus Lavinia Șandru.
Reamintim faptul că Andrei a fost adus în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu de către un echipaj SMURD, luni, 11 noiembrie 2024, în jurul orei 18,30. Chirurgul de gardă a refuzat să îl opereze, invocând lipsa competenței pediatrice și l-a direcționat spre spitalul din Craiova, cea mai apropiată unitate medicală cu chirurgie pediatrică.
Potrivit presei locale, Serviciul de Ambulanță Gorj nu a avut echipaj cu medic așa că Andrei a rămas câteva ore în spital, timp în care a fost solicitată ambulanță cu medic de la Craiova. Însă, până la venirea acesteia, starea lui Andrei s-a înrăutățit și a decedeat, după miezul nopții. Cauza oficială a morții, potrivit raportului medico-legal, a fost perforație stomacală și peritonită.