”Acum, când plouă peste noi cu măsuri de dreapta din partea PSD și cu măsuri de stânga din partea PNL, rememorări ca acestea pun lucrurile în perspectivă”, a scris jurnalista Lavinia Șandru, pe Facebook cu privire la o postare de luna trecută a fostului premier Adrian Năstase.
Iată ce scria la sfârșitul lunii octombrie Adrian Năstase pe blog:
”M-am bucurat să aflu că noul secretar general ONU este Antonio Guterres – un vechi prieten al României si al meu. Fost premier al Portugaliei, până in 2002, el a devenit, ulterior, presedinte al Internationalei Socialiste. In perioada in care el a condus Internationala, PSD a devenit membru al acestei organizatii. Oare PSD mai stie că face parte din această organizatie? Acest lucru s-a intâmplat la Congresul IS din Brazilia. Nu a fost simplu. De principiu, un singur partid este acceptat din fiecare tară sa faca parte din organizatie. De la noi, PD-ul condus de Traian Băsescu reprezenta stânga din România (!) iar la congresul din Brazilia, din instructiunile lui Băsescu, Lavinia Sandru – cea care reprezenta PD – a incercat să opună un veto la obtinerea calitatii de membru pentru PSD. Nu intru in amănunte. Cu un singur vot impotriva (cel al PD), Congresul a aprobat cererea PSD de a deveni membru al IS. Inclin să cred că relatia mea cu Guterres a contat in acea decizie. Ulterior, Guterres a venit la mai multe evenimente organizate de mine si de partid in România, inclusiv pentru a sustine candidatura mea la prezidentialele din 2004. După 2005, Guterres a fost numit presedinte al Oficiului pentru migratii al ONU, functie pe care a detinut-o timp de 10 ani”.
[citeste si]
”Confuzia ideologică devine explicabilă când ne amintim că PD-ul, acum parte a PNL, se opunea DIN INTERIOR primirii PSD în Internaționala Socialistă”, atrage atenția Lavinia Șandru.
Jurnalista îi răspunde lui Adrian Năstase cu privire la opoziția sa de atunci: ”Doar o mică erată la amintirile lui Adrian Năstase: la Sao Paulo mi-am exprimat opoziția la primirea PSD-ului în IS, dar nu am încercat să obțin vreun veto, pentru simplul motiv că, din cauza statutului IS, acest lucru era imposibil”.