Comitetul Central al Partidului Muncitorilor a numit-o luni pe Kim Yo Jong - anterior director adjunct de departament - în funcția de director plin de departament.
Kim Jong Un a fost reales duminică în unanimitate de partid în funcția de secretar general, a raportat luni presa de stat.
Mii de cade ale partidului s-au adunat în capitala Phenian pentru summitul cincinal al Partidului Muncitorilor, aflat la putere, o reuniune care ghidează acțiunile statului în toate domeniile, de la diplomație la planificarea războiului.
Acest congres oferă o privire rară asupra mecanismelor politice ale Coreei de Nord izolate. Este considerat, în mare măsură, o tribună care îi permite lui Kim să își afișeze controlul absolut asupra puterii.
Kim Yo Jong se află de mult timp printre cei mai apropiați locotenenți ai fratelui ei și este una dintre cele mai influente femei din cercurile de putere nord-coreene.
Născută la sfârșitul anilor 1980, potrivit guvernului sud-coreean, ea este unul dintre cei trei copii ai tatălui lui Kim și predecesor, Kim Jong Il, și a celei de-a treia soții cunoscute a acestuia, fosta dansatoare Ko Yong Hui.
A fost educată în Elveția alături de fratele ei și a avansat rapid în ierarhie după ce acesta a moștenit puterea la moartea tatălui lor, în 2011.
Liderul Kim ar urma să dezvăluie următoarea fază a programului de înarmare nucleară a Coreei de Nord în timpul acestui congres care durează mai multe zile, potrivit Agerpres.