Doi falși agenți de poliție au oprit mașina unor afaceriști români în trafic. Le-au furat 90.000 de lire.
Două persoane au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, sub acuzația de tâlhărie calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Sunt acuzate că au oprit o autoutilitară, în localitatea Orțișoara, simulând calitatea oficială de lucrători de poliție, într-o structură antidrog. Astfel, au sustras 90.000 de lire sterline.
Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 august, când Polițiștii de la Secția 3 Poliție Rurală Sânandrei au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la oprirea în trafic a autoutilitarei, de către doi cetățeni, aparent agenți de poliție antidrog, care au sustras suma de bani, respectiv 90.000 de lire. Păgubiții sunt cetățeni români, din Timiș. Banii erau din activități comerciale, spun surse judiciare, pentru Agerpres.
Hoții au lăsat și banii și ”recuzita” în mașină
Autoturismul folosit la comiterea faptei a fost depistat în localitatea Periam. În urma controlului, în autoturism au fost găsite atât sumele de bani, cât și o insignă, o legitimaţie, o pereche de cătuşe, o armă scurtă neletală supusă autorizării şi alte obiecte susceptibile a fi fost folosite la simularea calităţii oficiale.
Acuzați sunt doi bărbați, de 45 și 47 de ani, primul fiind acuzat de tâlhărie calificată, al doilea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.
Încă două persoane vizate. Una a fost reținută
În continuarea cercetărilor, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat alte două persoane, despre care există indicii cu privire la implicarea în activitatea infracţională. În urma activităţilor desfăşurate şi a probatoriului administrat, faţă de una dintre acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie calificată, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Faţă de cealaltă persoană, cercetările sunt în desfăşurare, în vederea stabilirii participaţiei acesteia la activitatea infracţională.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei şi recuperării întregului prejudiciu.