Ministrul iranian de Externe a anunțat, vineri, 17 aprilie, că Strâmtoarea Ormuz este „complet deschisă”, după implementarea unui armistițiu în Liban.
Navele comerciale vor putea trece prin strâmtoare
Abbas Aragchi a declarat că măsura va include trecerea „tuturor navelor comerciale” prin strâmtoare.
„În conformitate cu armistițiul din Liban, trecerea tuturor navelor comerciale prin Strâmtoarea Ormuz este declarată complet deschisă pentru perioada rămasă de armistițiu, pe ruta coordonată, așa cum a fost deja anunțată de Organizația Portuară și Maritimă a Republicii Islamice Iran”, a transmis Aragchi, într-o postare pe X.
Redeschiderea strâmtorii va dura până la sfârşitul armistiţiului convenit cu SUA şi care expiră săptămâna viitoare miercuri, decizie luată de Teheran în urma armistiţiului separat acceptat de Israel în Liban, relatează agenţia EFE și preluat de Agerpres.
Reacția lui Donald Trump și a prețului petrolului
Preţul petrolului a scăzut deja cu 10% după acest anunţ, care a fost salutat de preşedintele american Donald Trump. „Iranul tocmai a anunţat că strâmtoarea Iranului (sic!) este complet deschisă şi pregătită pentru traversarea completă. Mulţumesc!”, a scris Trump pe reţeaua sa, Truth Social.
Trump a transmis, apoi, un alt mesaj pe rețeaua sa, adăugând detalii despre redeschiderea traficului prin strâmtoare.
„Strâmtoarea Ormuz este complet deschisă și gata pentru afaceri și trecere completă, dar blocada navală va rămâne în vigoare în ceea ce privește Iranul, doar până când acordul nostru cu Iranul va fi 100% finalizat. Acest proces ar trebui să se desfășoare foarte rapid, în sensul că majoritatea punctelor sunt deja negociate. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme! Președintele Donald J. Trump”, se arată în al doilea mesaj publicat vineri.
Iranul declara anterior că strâmtoarea este deschisă statelor care colaborează cu armata sa.
Declarația lui Aragchi vine în contextul în care premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron vor găzdui o întâlnire virtuală la care se așteaptă să participe 40 de lideri.
Grupul urmează să discute redeschiderea strâmtorii.
Războiul dintre alianța americano-israeliană și Iran a creat cea mai mare perturbare înregistrată vreodată la adresa aprovizionării globale cu petrol şi gaze, din cauza blocării de către Iran a traficului prin Strâmtoarea Ormuz, prin care trec de obicei aproximativ 20% din livrările mondiale de petrol şi gaze naturale lichefiate.
Citește și: Război în Orientul Mijlociu / Ziua 49: Președintele Libanului: „Nu trebuie irosită această ocazie”