După ce Comisia Europeană a acceptat suspendarea pentru un an a taxei de carbon pe importurile de îngrășăminte, în contextul geopolitic dificil. Astfel, costurile fermierilor scad, oferindu-le acestora oportunitatea de a investi mai eficient în culturile agricole și în fermele de animale.
Această măsură poate să transforme România într-un jucător important în agricultura europeană, profitând de contextul în care alte țări membre au suprafețe agricole mult mai mici și terenuri deja suprasaturate cu amoniac, spune ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Ce poate face România pentru a deveni „cel mai mare jucător pe parte de zootehnie la nivelul UE”
„La nivelul Uniunii Europene, pe partea de agricultură și industrie alimentară este o incertitudine, dar dacă suntem atenți, pentru România poate deveni o oportunitate. Dacă vorbim în sectorul zootehnic din România, la nivelul țărilor europene știm că au avut o dezvoltare foarte amplă în acest domeniu, dar neavând o suprafață foarte mare, tot ceea ce însemna dejecții din zona de zootehnie și suprafețele agricole fiind foarte mici, deja toate terenurile de la nivelul UE au foarte mult amoniac. În țări precum Danemarca, Germania, Olanda statul deja vine cu o schemă de ajutor de stat prin care închid aceste ferme.
România, având un potențial agricol foarte mare și o suprafață agricolă foarte mare, dacă în următorii doi ani investim așa cum am făcut în fermele de scroafe - de reproducție -, în fermele de pui, iar costurile n-au fost așa mari - să faci cu 300 de milioane de euro 1,5 de milioane de purcei și 100 de milioane de pui în România, dacă avem o finanțare corectă, România poate deveni cel mai mare jucător pe parte de zootehnie la nivelul UE. Asta ne dă o oportunitate foarte bună”, a explicat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în dialog cu jurnalistul Răzvan Dumitrescu, la emisiunea „Ce se întâmplă?” de la DCNews.