Întrebat „Le dați afară și secretarii de stat, prefecții, toți oamenii din agenții și instituții, pentru a nu vă bloca? A apărut această informație că lucrul acesta se va întâmpla chiar joi, la ședința de Guvern”, Ilie Bolojan a zis:
„Gândiți-vă că, în condițiile în care ai oameni care reprezintă Guvernul și care îl critică pe premier prin postări, ceea ce nu se face în niciun Guvern din lume, atunci, dacă nu au demnitatea să demisioneze, trebuie să le-o redai, eliberându-i din funcție”.
Premierul României a zis că trece la demiterea tuturor acestor oameni care sunt puși de PSD în funcțiile Guvernului
„Oamenii care nu înțeleg că a fi într-un Guvern înseamnă și un act de responsabilitate și de decență publică, vă dați seama că, dacă nu te poți baza pe ei, indiferent ce Guvern este, decizia rațională este să îi înlocuiești. Dar nu toți oamenii care sunt propuși de un partid sau altul trebuie înlocuiți doar pentru că aparțin acelui partid, pentru că sunt oameni competenți propuși de toate partidele, inclusiv de PSD. Și sunt și oameni care, cum să spun, sunt acolo pe bază de susținere politică, dar dacă nu fac politica guvernului, nu au de ce să mai rămână”, a zis Ilie Bolojan la B1 TV, în emisiunea Nadinei Ciurlin.