DCNews › Politica › Personalități politice › Guvernul Luca Niculescu, comparat cu Titanic. Cătălin Predoiu: Sunt patru lideri care mâine pot trage de cârmă în direcția salvării

Guvernul Luca Niculescu, comparat cu Titanic. Cătălin Predoiu: Sunt patru lideri care mâine pot trage de cârmă în direcția salvării

Cătălin Predoiu / FOTO: Agerpres

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, compară Guvernul Luca Niculescu cu Titanic și spune cine l-ar putea salva.

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis marți seara un mesaj cel puțin interesant, pe pagina sa de Facebook. Acesta compară situația politică actuală și incertitudinea învestirii Guvernului Luca Niculescu cu un Titanic 2, avertizând că România riscă să aibă aceeași soartă ca celebrul vas britanic scufundat în 1912.

Predoiu spune că, deși impactul se apropie, "Titanic 2" mai poate fi salvat de patru lideri politici, "mai există timp pentru o ultimă manevră". Deși nu le spune clar numele, este evident că se referă la Kelemen Hunor, Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan și Dominic Fritz. Toți cei patru lideri, despărțiți de orgolii și calcule politice, sunt acum puși în fața unei alegeri decisive pentru viitorul României, avertizează Predoiu, îndemnându-i pe liderii PNL, USR, PSD și UDMR să voteze un Guvern.

Cătălin Predoiu: Exact ca pe Titanic, bătaia pe scaune a durat până în ultima clipă

"Despre Titanic (2)
Și s-a ajuns la capăt de drum…
Exact ca pe Titanic, bătaia pe scaune a durat până în ultima clipă. Iar acum, impactul se apropie. Mai sunt doar câteva clipe, măsurate în timp istoric, în care dezastrul poate fi evitat. Mai există timp pentru o ultimă manevră. Dar cârma nu poate fi trasă simultan în direcții opuse. Orice câștig derizoriu, calculat în contul unuia, poate însemna o pierdere uriașă pentru Țară.

Sunt patru lideri care mâine pot trage de cârmă în direcția salvării. Sau nu. Toți patru vin din Transilvania. Dar mâine trebuie să gândească pentru întreaga Românie, pentru întregul popor.

Sunt patru oameni care mai au șansa să devină, în ultima clipă, salvatori. După ce o vară întreagă au jucat un șah cinic, în care procentele de partid au cântărit mai mult decât interesul țării.

"Ironia sorții: Nu pot salva situația decât împreună"

Ironia sorții este că nu pot salva situația decât împreună, deși este limpede că nu se mai suportă reciproc.

Acum se vede cine este om de stat și cine este simplu lucrător de partid. Acum se vede cine poate pune interesul țării mai presus de orgoliile și calculele personale.

Ce vor alege? Să repare, cât mai pot, consecințele propriului eșec politic de a menține o coaliție care ar fi trebuit să fie coaliția dezvoltării naționale? Sau să transforme acest eșec politic într-un eșec al întregii țări?

Dacă vor eșua, mai devreme sau mai târziu, numele lor vor ajunge în partea întunecată a cărții de istorie. Nu pentru ceea ce au spus, ci pentru ceea ce nu au fost în stare să facă.

Indiferent ce ne spun, indiferent cât de iscusit ne explică „liniile roșii”, știm cu toții că decizia este doar în mâinile lor. Și nimeni nu va uita. Mai sunt câteva clipe istorice. Dați țării un guvern! Orice fel ar fi, dar dați-l!", a scris Cătălin Predoiu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Soarta Guvernului Niculescu, în continuare incertă

Reamintim că premierul desemnat Luca Niculescu a îndemnat partidele la "responsabilitate", după încheierea consultărilor pentru formarea viitorului Guvern, marți, și a reamintit că joi, 15 octombrie, va depune lista miniștrilor în Parlament. Totodată, Kelemen Hunor a anunțat că UDMR va vota Guvernul și programul de guvernare cu care premierul desemnat va merge în Parlament, indiferent dacă Executivul va fi unul tehnocrat sau dacă va fi format în jurul PSD.

De cealaltă parte, PNL ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral pentru următoarele șase luni, fără ca liberalii să intre în viitorul Cabinet Niculescu, iar USR spune că nu va vota un Guvern din care fac parte miniștri PSD. Grindeanu va anunța decizia finală a social-democraților, miercuri, 14 octombrie, după ședința Consiliului Politic Național.

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice