Rambursarea are loc pe fondul redresării economiei ţării, în urma crizei datoriilor din deceniul precedent, au spus pentru Reuters oficiali eleni. Datoria de 5,3 miliarde de euro achitată luni era scadentă după anul 2031.
Ce va permite Greciei rambursarea anticipată
Rambursarea va permite Greciei să economisească plata dobânzilor aferente, în valoare de 1,6 miliarde de euro, până în anul 2041 şi să-şi scadă datoria sub 120% din PIB până în anul 2029, a zis purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, Pavlos Marinakis.
Grecia a fost împrumutată cu aproximativ 280 miliarde de euro
În timpul crizei datoriilor, FMI şi zona euro zone au împrumutat Greciei aproape 280 miliarde de euro, cu condiţia ca Atena să impună măsuri dure de austeritate.
Datoria achitată luni făcea parte din primul pachet de asistenţă financiară, care a fost acordat Greciei în anul 2010 de statele membre ale zonei euro, iar plăţile se făceau către fiecare ţară în parte prin intermediul Comisiei Europene, au zis sursele.
Obiectivul autorităților din Grecia
Scopul autorităţilor de la Atena este de a plăti primul din cele trei împrumuturi acordate în primul an al crizei datoriilor până în anul 2031, cu 10 ani mai devreme decât era planificat.
Potrivit previziunilor oficiale, datoria Greciei va fi anul acesta la 145,9% din PIB, urmând să scadă la 138,2% din PIB în anul 2026, şi sub 120% din PIB până în anul 2029, apropiind-se de nivelurile din alte state membre ale zonei euro, precum Franţa.
Grecia a făcut trei rambursări anticipate ale împrumuturilor europene
În perioada 2022 - 2024, autorităţile de la Atena au făcut trei rambursări anticipate ale împrumuturilor europene, în total 15,9 miliarde de euro. Cu operaţiunea de luni, cifra a ajuns la 20,1 miliarde de euro.
În paralel, 7,9 miliarde de euro au fost utilizați pentru achitarea împrumuturilor de la Fondul Monetar Internaţional.
Al treilea pachet de asistenţă financiară a expirat în anul 2018 şi de atunci Grecia s-a bazat doar pe pieţele de obligaţiuni necesităţile de împrumut, scrie Agerpres.