Patronul FCSB-ului a fost prins cu 105 km/h în oraș, în mai 2025, însă i-a acuzat pe polițiști că stăteau la „pândă" într-o zonă unde limita legală creștea de la 50 la 60 km/h. Gigi Becali se afla la volanul unui Rolls-Royce, achiziționat cu suma de 500.000 de euro, cu peste 700 de cai putere.
Gigi Becali a susținut că intrase deja în zona cu limita de 60 km/h, prin urmare trebuia să aibă cel puțin 110 km/h pentru ca să îi fie luat permisul.
Pe lângă suspendarea permisului pentru 90 de zile, Gigi Becali a încasat și o amendă de 1822,5 lei, fiind suma minimă prevăzută de lege pentru depășirea limitei legale cu 50-70 km/h.
Becali are termen 30 de zile să facă apel la decizia justiției
Acum, pe site-ul Ministerului Justiției s-a publicat hotărârea luată în procesul dintre Gigi Becali și Brigada Rutieră - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Plângerea înaintată de Gigi Becali a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, iar patronul FCSB are termen de 30 de zile pentru a face apel.
Ce declara Gigi Becali, la puțin timp după ce i-a fost luat permisul de conducere
”Iar m-a oprit poliția tot acolo unde mi-a luat carnetul ieri. A, nu mă oprește pe mine, l-a oprit pe altul. Mi-a luat carnetul ieri.
Ei stau la șmecherie acolo, la pod, este 50 limita, până la 100 ai voie ca să nu-ți ia carnetul. Și eu am intrat în depășire și aveam 105. 105 cu mașina mea e fleac, nu e mare viteză.Voi cere expertiză în instanță, pentru că unde stau ei este între limita de 50 și 60. E Herăstrău și după aia, pe pod, e 50. O să le arăt că eu puteam până la 110.
I-am spus și mi-a zis: 'Ce, e ilegal?'. Păi, nu e ilegal, dar e normal să facem prevenție, nu să stăm să pândim oamenii.
Mi-au zis oamenii 'Nea' Gigi, ce să-ți fac?'. Nu mai poți să faci șmecherii, te filmează. Erau de la alte secții, că altfel îi dădeam carnetul altuia, să i-l ia altuia. Uite, ia-l pe ăsta! De ce să fie glumă? Cum nu e voie?
Mă duc în instanță și judecătorul: 'A depășit cu 5 km/h, are mașina pe care o are, a depășit ca să evite un accident...'. Sunt circumstanțe. Și zice judecătorul: 'Bine, mă, pentru 5 km/h îi iei carnetul? Dă-i-l înapoi'.
Am luat o mașină mai puternică! Asta albastră are motor mai mare. O să dureze un an-doi procesul. Să vedem dacă eram eu la volan, vreau să văd filmul. Îmi dă carnetul pe perioada procesului și mă judec doi ani”, spunea Gigi Becali, la vremea respectivă.