DCNews › Politica › Gigel Știrbu a publicat o imagine trucată cu Grindeanu și Simion în pat. CNCD vorbește despre o lezare a demnității

Gigel Știrbu a publicat o imagine trucată cu Grindeanu și Simion în pat. CNCD vorbește despre o lezare a demnității

Gigel Stirbu în Parlament (captura video vot)

PNL, prin vocea lui Gigel Știrbu, acuză PSD și AUR de o "alianță toxică". Liberalul a postat o imagine trucată cu Sorin Grindeanu și George Simion în pat, fapt care a atras atenția CNCD.

Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu a stârnit controverse după ce a distribuit marți, pe Facebook, o fotografie trucată în care Sorin Grindeanu și George Simion apar împreună, ținându-se în brațe într-un pat, notează Informat.ro.

Imagine folosită pentru a arăta "alianța toxică PSD-AUR"

Imaginea a fost folosită pentru a ilustra acuzația liberalului privind o "alianță toxică PSD-AUR", în contextul în care cele două formațiuni și-au sprijinit reciproc candidații pentru conducerile TVR și Radio România.

Contactat de HotNews, Gigel Știrbu a precizat că fotografia nu a fost publicată cu intenția de a face referire la viața personală a celor doi lideri politici. Potrivit acestuia, scopul a fost exclusiv acela de a evidenția metaforic apropierea dintre PSD și AUR. Știrbu a spus că a găsit imaginea pe internet și a considerat-o "haioasă".

„N-am vrut să spun nimic, doar să subliniez apropierea dintre cele două partide – iar ei doi sunt președinții partidelor. Trebuia să caut o fotografie care să placă cuiva anume? Am găsit o fotografie haioasă pe net și am preluat-o. Care e problema? La ce vă gândiți, că nu înțeleg?”, a declarat Gigel Știrbu, marți, într-o discuție cu HotNews.

Postarea nu a rămas doar pe pagina sa de Facebook, ci a fost transmisă și în grupurile interne de comunicare ale PNL.

Reacția CNCD: "Ar putea fi interpretat ca o lezare a demnității umane"

Cazul a ajuns și în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Instituția a transmis că fotografia poate fi privită drept o posibilă atingere adusă demnității umane, însă nu intenționează să se sesizeze din oficiu.

CNCD consideră că, în această situație, persoanele vizate au la dispoziție suficiente instrumente pentru a contesta imaginea. Vicepreședintele interimar al instituției, Cătălin Raiu, a explicat:

"Conceptul de discriminare presupune îndeplinirea a două condiții simultane: să fie vorba de un drept încălcat – în cazul acesta, ar putea fi interpretat ca o lezare a demnității umane – și, al doilea element, obligatoriu de bifat, să fie în baza unui criteriu protejat de lege. Conform unor interpretări, ar putea fi vorba de acest lucru – fără să am intenția de a mă antepronunța

Noi încercăm să ne ținem departe de un potențial statut de arbitru politic și nu intervenim în dezbaterile politice. În cazul politicienilor, și în cazul pe care-l prezentați, avem de-a face chiar cu lideri de partid, care, sigur, sunt oameni maturi, vaccinați, cu aparate de lucru în spate, cu juriști… chiar nu consider că este oportună autosesizare", a spus acesta.

Noua postare vine după un episod similar în care PNL a sesizat CNCD, cu câteva luni în urmă, în legătură cu o imagine creată cu ajutorul inteligenței artificiale. În respectiva fotografie, Ilie Bolojan și Dominic Fritz erau prezentați sărutându-se.

PNL nu a transmis, deocamdată, un punct de vedere cu privire la noua postare a lui Gigel Știrbu.

Postarea lui Gigel Știrbu 

"Este pentru prima dată in istorie,când o instituție strategică a unui stat membru UE,respectiv televiziunea publica(TVR),este condusă de o persoană propusă de un partid extremist!

Felicitari PSD!

Măștile au căzut. Din nou.

Cei care se înjură în fața camerelor de luat vederi își împart funcțiile în spatele ușilor închise. Cei care mimează războiul politic în studiourile de televiziune votează împreună atunci când trebuie să pună mâna pe instituțiile statului.

Astăzi avem încă o dovadă limpede a blatului dintre PSD și AUR.

AUR a primit conducerea interimară a Televiziunii Române. PSD a primit conducerea Radioului Public. Sorina Matei, propusă de AUR, urmează să preia interimar șefia TVR, iar Răzvan Dincă, propus de PSD, conducerea Radio România. Propunerile au trecut în conducerea Parlamentului cu voturile PSD, AUR și SOS.

Aceasta nu mai este o simplă coincidență parlamentară. Nu mai este o întâmplare și nu mai poate fi prezentată drept un vot conjunctural.

Este o înțelegere politică. Este o împărțire de funcții. Este alianța toxică PSD–AUR, surprinsă în flagrant!

PSD ia Radioul Public, AUR ia Televiziunea Publică. Fiecare își primește partea, iar românilor li se oferă, pentru consum electoral, spectacolul unei false confruntări.

În realitate, ei nu sunt adversari,sunt parteneri.

PSD are nevoie de AUR pentru a destabiliza, pentru a bloca reformele și pentru a speria România democratică. AUR are nevoie de PSD pentru funcții, influență, acces la instituțiile statului și legitimare politică.

Unul joacă rolul „partidului responsabil”. Celălalt joacă rolul „revoltei antisistem”. Dar, când se sting reflectoarele, votează împreună și își împart instituțiile publice.

Astăzi, România se confruntă cu o situație extrem de gravă: conducerea interimară a Televiziunii Publice ajunge la o persoană propusă de AUR, partidul care și-a construit ascensiunea prin radicalism, manipulare, teorii conspiraționiste și atacuri permanente împotriva orientării europene a României.

Este un moment fără precedent și un semnal de alarmă pentru întreaga societate.

TVR nu este televiziunea unui partid. Radio România nu este radioul unei majorități de conjunctură. Sunt instituții publice strategice, finanțate de cetățeni, care trebuie să servească interesul public, adevărul și democrația — nu interesele de partid și războaiele de propagandă.

Ce garanție mai au românii că informația va rămâne liberă și echilibrată atunci când conducerile acestor instituții sunt împărțite printr-un troc politic? Ce independență editorială mai putem invoca atunci când PSD și AUR negociază funcțiile ca pe niște bunuri dintr-o pradă politică?

Ce mai înseamnă „lupta împotriva sistemului” când AUR este instalat chiar de PSD la masa sistemului? AUR s-a prezentat în fața românilor drept partid antisistem. Astăzi, „antisistemul” primește șefia interimară a Televiziunii Publice prin voturile sistemului.

Aceasta este marea impostură,

AUR nu luptă împotriva sistemului, AUR negociază cu sistemul.
Nu vrea să-l dărâme,vrea să primească o parte din el,nu vrea să elibereze instituțiile,vrea să le ocupe.
Nu vrea să învingă PSD,vrea să guverneze împreună cu PSD, direct sau din umbră.

Iar PSD procedează exact așa cum a făcut întotdeauna: își caută aliați utili, împarte funcții, controlează instituții și își construiește mecanismele de putere sub ochii unei țări pe care o crede obosită și resemnată.

Dar România trebuie să vadă și să înțeleagă ce se întâmplă,în fața camerelor: scandal iar în spatele ușilor: negociere.
În discursuri: dușmănie,la vot: alianță,la împărțirea funcțiilor: PSD–AUR–SOS, aceeași majoritate toxică.

Astăzi își împart TVR și Radio România,mâine vor încerca să-și împartă întreaga țară.
Aceasta nu este doar o numire politică,este un avertisment despre direcția în care poate fi împinsă România dacă oamenii lucizi, democratici și proeuropeni aleg să tacă.
Nu trebuie să tăcem,nu trebuie să ne obișnuim și nu trebuie să acceptăm!
Instituțiile publice nu sunt pradă de război.

Televiziunea Română nu este televiziunea AUR.

Radio România nu este radioul PSD.

România nu este proprietatea acestei alianțe toxice!

Blatul PSD–AUR există. Astăzi, el nu mai poate fi ascuns. Astăzi, a intrat în direct", a scris Gigel Știrbu pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Gigel Știrbu urează succes ”cumetriei” PSD - AUR: Marea problemă va fi la partaj. Vă veți certa pe ”cutiile de pantofi”
 

Comentarii (12)

Florin   •   09 Septembrie 2026   •   19:36

Poate sunt un nostalgic, datorita varstei, dar tot datorita varstei am avut posibilitatea de a "privi" cu alti ochi evolutia Romaniei. Tot, poate, sunt un om care am resentimente. Va mai aduceti aminte ce a spus Basescu in 1990 la TVR? Ca isi baga p... in poporul roman? Cautiti in arhiva TVR si veti vedea. Cine a fost PRIMUL presedinete care NU A RESPECTAT LEGEA? basescu! Si acum ne da lesctii! Cine a distrus PNT? Cine a distrus PNL? |aCELASI BASESCU. Cine este azi PNL? Blaga, Stolojan, si acOdolitii PD. CE PRETENTII AVEM noi CEI CARE SUNTEM liberali ADEVARATI.

GEORGE   •   09 Septembrie 2026   •   18:39

Asta nu este un popa caterisit?

X   •   09 Septembrie 2026   •   17:12

Dacă omul atît poate !
Vor mai lua voturi doar de la familiile lor.

Adrian   •   09 Septembrie 2026   •   15:33

Ăsta de mult timp nu are toate țiglele pe casa!

ma-ta ( cu cratima )   •   09 Septembrie 2026   •   15:30

Ce stirb ( am folosit intentionat cuvantul ) umor are stimabilul Gigel.
Dar asta e, atata poate saracul om.
Suntem o democratie normala, si trebuie sa ii sprijinim si pe cei cu dizabilitati.
Ce nu trebuie sa sprijinim la Gigel, este ca este un parvenit si un lingau.
Si, pentru asta, ar trebui sa plece din politica.
Simplu, nu ?

Gabriela Cecilia Souca   •   09 Septembrie 2026   •   15:27

Felicitari PNL! Sunteti reprezentati super, USR a reusit sa va faca sa muscati momeala, sa adoptati metodele lor murdare de opozitie! Dupa ce ati facut in toate felurile partidul AUR, acum "murdariti" farfuria din care ati mancat, adica PSD, doar ca nu mai tine aceasta metoda, lumea s-a saturat de balacareala voastra in care innaintati tot felul de personaje controversate cu anumite grade de cultura!!!Bravo, mergeti innainte asa,puteti sa va schimbati numele si sa va aliati cu oricine, o sa dispareti intr-un final.Saracul Bratianu...

Mihai1   •   09 Septembrie 2026   •   15:27

USR pe cine a propus? Mi se pare că pe nimeni. Deci? Care e problema?

Stefan   •   09 Septembrie 2026   •   14:47

Te uiti la el si vezi un personaj penibil. Din pacate in parlament sunt multi ca el, fie ca sunt din PNL( PD) si USR. Cand prostia de domina ce poti spune. Atat il duce capul. Sunt barbati ( daca se pot numi barbati) care se transforma in niste tate. Zici ca traiesc in mahala, dar isi pun costume si ceasuri scumpe , ca trebuie si ei sa copieze niste domni. Dar este drum lung pana acolo. Este timpul alegerilor anticipate.

Valter Cojman   •   09 Septembrie 2026   •   14:03

Singurul partid extremist si cu apucaturi fasciste din Romania este USR.
USR a folosit expresii create de Goebbles si folosite de propaganda fascista a lui Hitler.
Inca ceva: individul acesta, Gigel Stirbu, ar trebui sa afle ca de abia acum este respectata Constitutia Romaniei.
Nu se putea ca institutii cheie sa fie conduse de partide care au luat 5-10% din voturile de la alegeri si sa nu fie conduse, cum era constitutional, de primele partide care au luat de la 20% in sus voturi la alegeri.

digital   •   09 Septembrie 2026   •   13:52

Televiziunea Română nu este televiziunea PNL.

Radio România nu este radioul USR.

Geo   •   09 Septembrie 2026   •   13:41

Nu că ar fi singurul dar acest Gigel, este figura tipică a parvenitului. Și asta, nu de ieri de azi și de când a apărut individul în viața politică. Ne mirăm ca românii nu mai au educație, cultură, păi cu Gigel fost ministru pe la cultură(parcă), ce pretenții să avem. Cu toți Gigeii adunați de-a lungul istoriei post decembriste și care au mai fost și miniștri o punem de câteva guverne. Atunci am râs, când Gigel și ai lui gigei au fost miniștri dar acum plângem și ne întrebăm cum de am acceptat așa ceva, cum l-au votat oamenii de atâtea ori pe Gigel și pe gigei? Gigel chiar crede că el este merituos, pregătit și poate oricând să conducă țara prin postări si remărci idioate. Credeți că acesstă clasă politică, poate să redreseze țara, parcursul ei? Eu cred că nu și trebuie să ne întoarcem cel puțin la perioada 1990-2000, cu dezbateri în parlament și politicieni(intelectuali - specialiști ) radați. Mediocrul Gigel out.

Mihai1   •   09 Septembrie 2026   •   13:25

Să mai spunem că Gigel Știrbu este absolvent al Seminarul Teologic din Craiova și al Facultății de Teologie. Din păcate partidul istoric numit PNL a decedat și a fost înlocuit cu USR.
În plus întreaga premisă a atacului furibund și dement al PNL este greșită! Le place marxiștilor sau nu le place dar PSD a câștigat alegerile și pe locul 2 a ieșit AUR. Este deci logic, pe algoritm, ca cele două partide să facă propunerile!

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica