Reacțiile sale din timpul meciului de fotbal universitar Tennessee contra Georgiei au ajuns cunoscute, după ce a fost filmat de un operator TV. Dar marea problemă este că el nu trebuia să fie la meci, ci la serviciu. Bărbatul, pe numele său Jeff Comeaux, s-a dat bolnav la serviciu, astfel încât să poată merge la meci.
Jeff Comeaux locuiește în același oraș cu universitatea și a fost arătat pe ecrane, în timpul meciului de sâmbătă de la Neyland Stadium, în timpul prelungirilor pierdute de Volunteers în fața Bulldogs.
El a fost filmat, de mai multe ori, pe parcursul meciului, dar marea surpriză a venit după încheierea partidei, chiar de la șeful său.
Sursa captură video - ABC
Bărbatul a primit sute de mesaje de la prieteni și apropiați care vorbeau despre apariția sa pe ecran. Unul dintre mesajele pe care le-a primit era chiar de la angajatorul său, care nu era mulțumit de faptele lui Comeaux.
Sursa captură video - ABC
”Am ajuns la un punct în care mi-am spus: știi ce, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să sun și să spun că sunt bolnav astăzi. Și am fost filmat ca la Coldplay”, a declarat Comeaux.
De asemenea, memele au început să circule pe rețelele sociale, cu reacțiile sale după difuzarea lor pe ABC.
”Toată lumea spunea: «Omule, ești sufletul meu, ești animalul meu spiritual». Și, sincer, am primit la fel de multe comentarii de la fanii din Georgia cât și de la fanii din Tennessee”, a declarat el, potrivit DailyMail.