Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru lovirea sau alte violenţe, potrivit unui comunicat transmis vineri, Agerpres.
„Din cercetări a reieşit că, ieri, 12 martie, în jurul orei 12:00, o femeie, în vârstă de 41 de ani, în timp ce se afla în autoturismul personal, la semafor, pe Bulevardul Revoluţiei 1989, la intersecţia cu strada Vânătorilor, ar fi fost agresată fizic de către bărbatul, în vârstă de 54 de ani, care circula în spatele acesteia, pe fondul unor neînţelegeri în trafic. Acesta s-ar fi dat jos din autoturism şi s-ar fi îndreptat spre autoturismul femeii şi i-ar fi aplicat o lovitură în zona feţei”, se menţionează în comunicat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.
Citește și: Soț și soție, reținuți după ce au cumpărat telefoane mobile cu bani falși: Prejudiciu de mii de euro