DCNews Stiri Factura crizei energetice creşte. Bogdan Ivan: Domnule Bolojan, ieșiți din Palatul Victoria şi priviţi-i pe români în ochi

Factura crizei energetice creşte. Bogdan Ivan: Domnule Bolojan, ieșiți din Palatul Victoria şi priviţi-i pe români în ochi

Bogdan Ivan, ministrul digitalizarii Foto: Crișan Andreescu

Nota de plată pentru criza energetică în care a ajuns România creşte, iar cetăţenii sunt cei care vor plăti, la final, factura, atrage atenţia Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei.

Nota de plată pentru criza energetică din România crește de la o zi la alta, iar costurile suplimentare pentru energia importată vor ajunge, în cele din urmă, în facturile industriei, companiilor și cetățenilor, avertizează fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan. Acesta susține că România a plătit deja aproape 7 milioane de euro în plus pentru energia din import în doar trei zile și jumătate și avertizează că prețul energiei ar putea urca din nou pe 17 august, odată cu reluarea activității industriale la capacitate mai mare.

"Aproape 7 milioane de euro plătite de România, în doar trei zile și jumătate, suplimentar, pentru energia din import. Și nu doar atât. Mâine seară, factura ar putea fi și mai mare.

Pe 17 august, când România începe din nou să lucreze la capacitate mai mare, iar marile fabrici își reiau activitatea, prețul energiei pe piață ar putea ajunge la 906,47 lei/MWh, cu aproximativ 26% peste nivelul de astăzi.

Cine va plăti? Industria românească, companiile și, în final, oamenii.

Domnule Bolojan, în tabelele dumneavoastră poate că lucrurile arată bine. În România reală, însă, factura crește de la o zi la alta. La fel și îngrijorarea oamenilor", transmite Ivan.

Ce i-au transmis românii din Bistriţa

"Am fost zilele acestea, la Bistrița, la unul dintre cei mai importanți producători de conductoare și cabluri electrice. Acolo nu există grafice liniștitoare și nici discursuri despre reforme. Există oameni care se întreabă dacă mâine își vor mai putea păstra locurile de muncă.

Oameni care mi-au spus foarte clar, că nu vor reduceri impuse ale consumului de energie. Ei vor să muncească, să își păstreze salariile și să aibă ce pune pe masă familiilor lor.

Domnule Bolojan, ieșiți din Palatul Victoria și veniți în fabrici!

Priviți-i pe oameni în ochi și explicați-le de ce industria trebuie să se teamă de fiecare nouă zi și de ce nota de plată a lipsei de soluții ajunge, din nou, la cei care muncesc. România are nevoie de industrie, de locuri de muncă, de soluții și nu de facturi tot mai mari pentru neputință", transmite Bogdan Ivan.

 

InfoCons a lansat Centrul de Protecţia Consumatorilor în Domeniul Energiei

Consumatorii vor putea avea acces la consiliere şi consultanţă privind depunerea unei sesizări în domeniul energiei, prin intermediul Centrului de Protecţia Consumatorilor în Domeniul Energiei, lansat de InfoCons.

"Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice şi al facturilor la curent se află zilnic în atenţia consumatorilor, InfoCons anunţă lansarea Centrului de Protecţia Consumatorilor în Domeniul Energiei. Prin acest centru, consumatorii au acces la consiliere şi consultanţă privind depunerea unei sesizări în domeniul energiei, precum şi la informaţii utile despre drepturile lor în relaţia cu furnizorii şi operatorii de energie electrică şi gaze naturale. Demersul răspunde unei nevoi reale: liberalizarea pieţei de energie, schimbarea ofertelor şi complexitatea facturilor îi pun adesea pe consumatori în situaţia de a nu şti la cine să apeleze atunci când întâmpină o problemă", se precizează într-un comunicat al InfoCons.

Centrul oferă consultanţă pentru depunerea unei sesizări în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale - de la modul de redactare a sesizării, până la instituţiile către care aceasta poate fi transmisă. Totodată, oferă informaţii despre drepturile consumatorului - cum se pot compara ofertele, cum se poate schimba furnizorul şi cum se poate cere respectarea contractului şi sprijin în înţelegerea facturii - citirea facturii, calculul consumului şi al costurilor şi folosirea comparatorului de preţuri.

"Cetăţenii au dreptul să îşi aleagă liber furnizorul de energie electrică şi de gaze naturale, să îşi schimbe furnizorul cu care au contract şi să beneficieze de respectarea drepturilor pe toată durata contractului, atât în timpul derulării acestuia, cât şi la momentul schimbării furnizorului. Piaţa de energie este una concurenţială, iar consumatorul informat poate lua decizii independente şi în interesul propriu", se precizează în comunicat.

Centrul se sprijină şi pe resursele informative dezvoltate de InfoCons împreună cu Asociaţia Energia Inteligentă, printre care Ghidul Consumatorului de Energie Electrică şi Gaze Naturale. Ghidul explică cum poate obţine consumatorul un preţ corect, cum se interpretează factura, cum se calculează consumul şi costurile, cum se foloseşte comparatorul de preţuri şi cum se alege furnizorul cu cea mai bună ofertă - atât pentru energie electrică, cât şi pentru gaze naturale.

"Cei care au energie şi un contract de furnizare trebuie să ştie că îşi pot schimba compania cu care au contract, că au drepturi, dar şi obligaţii. Important este să citească atent contractele şi să fie informaţi", a precizat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons, în comunicat. 

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri