DCNews Stiri Exercițiul mai eficient decât mersul pe jos: Lucrează tot corpul, îmbunătățește circulația și întărește inima

Exercițiul mai eficient decât mersul pe jos: Lucrează tot corpul, îmbunătățește circulația și întărește inima

Sursa foto: Freepik, @nutthaseth-v

Mersul pe jos este considerat unul dintre cele mai benefice exerciții, motiv pentru care foarte mulți oameni încearcă să facă 10.000 de pași zilnic. Totuși, înotul este la fel de eficient, sau poate chiar mai eficient, deoarece antrenează mușchii, articulațiile și are efecte pozitive asupra creierului și funcțiilor cognitive. 

Într-un videoclip postat pe contul de TikTok, dr. Mauricio Gonzalez a explicat că toate exercițiile aerobice sunt foarte benefice pentru sănătatea cardiovasculară și cerebrală.

„Toate exercițiile aerobice aduc beneficii extraordinare sănătății cardiovasculare și, mai presus de toate, sănătății noastre cognitive, creierului nostru”, a spus acesta.

VEZI ȘI: Greșeala pe care o faci când bei apă. La ce trebuie să fii foarte atent

Înotul implică întregul corp și solicită inima

„Când te antrenezi în acest sport, trebuie să-ți miști întregul corp împotriva unui anumit nivel de rezistență, ceea ce face ca inima să lucreze puțin mai intens decât alte exerciții aerobice. Generează o contracție musculară globalizată, iar acest lucru poate aduce sângele în mai multe locuri din corp, față de alte exerciții aerobice”, a explicat acesta.

Înotul este considerat un exercițiu complex, deoarece implică întregul corp și solicită inima mai intens decât alte activități aerobice, ceea ce înseamnă că îmbunătățește circulația sângelui, susține memoria și funcțiile cognitive, ajută la scăderea colesterolului, reduce tensiunea arterială și chiar scade riscul bolilor cardiovasculare. 

Potrivit doctorului, cercetările pe animale au arătat o creștere a factorilor de creștere neuronală după înot. Un studiu realizat cu copii a arătat că cei care au înotat au învățat mai bine cuvintele noi decât cei care au practicat alte activități. 

Video:

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele