DCNews Stiri Elevă de 18 ani, drogată și violată de 3 tineri după balul de absolvire în Cluj-Napoca

Elevă de 18 ani, drogată și violată de 3 tineri după balul de absolvire în Cluj-Napoca

Sursa foto: Freepik

Acuzații extrem de grave au apărut în urma balului de absolvire al unei clase de a XII-a de la un liceu din Cluj-Napoca, unde părinții unei eleve de 18 ani susțin că aceasta ar fi fost drogată și agresată sexual de trei tineri, fără ca profesorii prezenți să fi solicitat intervenția ambulanței.

Potrivit informațiilor relatate de Știri de Cluj, mama fetei ar fi fost contactată de diriginte în jurul orei 1:00 noaptea și s-a deplasat imediat la locul unde se desfășura evenimentul. Acolo și-ar fi găsit fiica într-o stare de confuzie severă, cu pierderi de memorie și fără capacitatea de a înțelege sau relata ce s-a întâmplat.

Eleva, premiantă și una dintre cele mai bune din liceu, a fost transportată ulterior la spital, unde a fost evaluată medical și psihologic, iar în urma raportului medico-legal ar exista indicii că ar fi fost mai întâi drogată și apoi agresată sexual.

"Fiica mea era într-o stare evident gravă, nu mai putea vorbi coerent, era dezorientată"

Mama fetei a povestit mai multe despre cele întâmplate.

"Pentru mine coșmarul a început la ora 00:55, când m-a sunat dirigintele și mi-a spus că fiica mea nu mai vorbește coerent și că ceva este în neregulă cu ea. Am ieșit imediat din casă, așa cum eram, în pijama, și am plecat spre local. În timp ce coboram scările, am sunat eu la 112, pentru că nimeni nu o făcuse până atunci. Sincer, nu pot să înțeleg cum, dintre atâția adulți prezenți acolo, nimeni nu s-a gândit să cheme ambulanța. Vorbim despre profesori, despre persoane responsabile de supravegherea copiilor la banchet și despre personal de pază angajat pentru eveniment. Fiica mea era într-o stare evident gravă, nu mai putea vorbi coerent, era dezorientată, iar eu am fost cea care a sunat la serviciile de urgență", a relatat aceasta.

"În ambulanță nici măcar nu și-a recunoscut mama și cerea să fie chemată 'mama ei'. A fost un șoc pentru noi"

Tatăl fetei a declarat, conform sursei, că fiica sa nici măcar nu și-a recunoscut mama din cauza stării în care se afla.

„Nu putea să poarte o conversație normală, nu înțelegea ce se întâmplă în jurul ei și era complet dezorientată. În ambulanță nici măcar nu și-a recunoscut mama și cerea să fie chemată «mama ei». A fost un șoc pentru noi”, a povestit el.

Principalul suspect ar fi un coleg de clasă, care ar fi venit împreună cu alți doi tineri și ar fi dus-o pe fată într-un parc aflat în apropierea localului unde avea loc banchetul. 

„Am încercat să aflu ce s-a întâmplat. L-am contactat pe acest coleg și i-am cerut explicații. Mi-a răspus că a mai chemat doi prieteni și că s-a simțit foarte bine. Toate aceste lucruri trebuie acum lămurite de poliție”, a spus mama fetei.

Niciun adult nu a alertat autoritățile

Familia reclamă și faptul că niciun adult prezent la eveniment, inclusiv cadrele didactice, nu ar fi alertat autoritățile la timp.

„Chiar dacă elevii sunt majori, în momentul în care participă la un banchet există o responsabilitate morală și organizatorică față de ei. Nu înțeleg cum nimeni nu a considerat necesar să ceară ajutor medical până când am ajuns eu acolo și am sunat la 112”, a declarat mama tinerei. „Din punctul nostru de vedere, era evident că ceva grav se întâmplase. Efectiv nu înțelegem de ce nimeni nu a chemat salvarea atunci când au văzut starea în care era copilul nostru”, afirmă părinții.

În prezent, polițiștii și procurorii au deschis o anchetă și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Situația ar fi fost mai gravă decât se credea

În urma expertizei medico-legale, situația ar fi fost încadrată ca fiind una mai gravă decât se credea inițial. Familia susține că în documentele medicale înaintate anchetatorilor sunt menționate leziuni precum fisuri vaginale, urme de sângerare, vânătăi pe corp și mai multe zgârieturi.

„De la Institutul de Medicină Legală documentele au ajuns la polițiști. Ni s-a comunicat că examinarea a evidențiat fisuri vaginale, posibile urme de sânge, vânătăi pe corp, pe picioare, pe mâini și în alte zone, precum și zgârieturi. Fiica mea nu putea coopera, nu își amintea ce s-a întâmplat și vorbea haotic. Copilul meu nu este așa. Este o fată premiantă, un exemplu pentru alți copii”, a explicat tatăl pentru Știri de Cluj.

Suspiciuni legate de "drogul violului"

Există suspiciuni că în acest caz ar fi fost implicată o substanță de tip „drog al violului”, susțin părinții elevei, care afirmă că aceasta i-ar fi afectat memoria și capacitatea de reacție.

Familia consideră că starea în care a fost găsită tânăra, inclusiv pierderile de memorie și dificultatea de a descrie coerent evenimentele, nu corespunde comportamentului ei obișnuit.

Aceștia mai precizează că, potrivit unor discuții purtate cu reprezentanți ai autorităților, ar exista suspiciuni serioase privind administrarea unei astfel de substanțe. Totuși, concluziile oficiale urmează să fie stabilite în urma analizelor și investigațiilor în curs.

CITEȘTE ȘI: Șoc în Europa: 361 de copii, victimele unui singur prădător sexual, în vârstă de 27 de ani
 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele