DCNews Stiri Baronul drogurilor „El Mayo”, fostul partener al lui „El Chapo”, condamnat pe viață în SUA

Baronul drogurilor „El Mayo”, fostul partener al lui „El Chapo”, condamnat pe viață în SUA

Anchetă în Mexic după inculparea guvernatorului din Sinaloa în SUA pentru trafic de droguri- foto AI

Ismael „El Mayo” Zambada, unul dintre cei mai influenți lideri ai cartelului mexican Sinaloa și fost partener al lui „El Chapo”, a fost condamnat la închisoare pe viață de un tribunal federal din New York.

Narcotraficantul mexican Ismael "El Mayo" Zambada a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă de un tribunal federal din New York pentru faptul că a condus puternicul cartel Sinaloa, relatează AFP şi Reuters.

Judecătorul Brian Cogan a pronunţat sentinţa la o audiere de la un tribunal federal din Brooklyn.

"El Mayo" este fostul asociat principal al lui "El Chapo" 

În vârstă de 76 de ani, "El Mayo" este fostul asociat principal al fondatorului acestei organizaţii criminale Joaquin "El Chapo" Guzman, care ispăşeşte o condamnare la închisoare pe viaţă într-un penitenciar de înaltă securitate în Colorado.

Încarcerat în SUA din iulie 2024, fostul balon al drogurilor a pledat vinovat în august 2025 la mai multe capete de acuzare în legătură cu responsabilităţile sale în fruntea organizaţiei criminale.

Zambada, în vârstă de 76 de ani, a pledat vinovat în august 2025 la capete de acuzare precum conspiraţie pentru comiterea de acţiuni infracţionale şi desfăşurarea în formă continuată a unei activităţi criminale după ce Departamentul Justiţiei a anunţat că nu va solicita pedeapsa cu moartea.

Acuzaţiile presupuneau o condamnare obligatorie la închisoare pe viaţă. Zambada a fost arestat în iulie 2024 alături de Joaquin Guzman Lopez, unul dintre fiii lui "El Chapo", după ce avionul lor a aterizat pe un mic aerodrom din New Mexico. Guzman Lopez a pledat şi el între timp vinovat la acuzaţii legate de traficul de droguri.

Există teama că Zambada ar putea să continue să conducă activităţile cartelului din spatele gratiilor

Frank Perez, avocat al lui Zambada, a declarat într-o audiere de pe 6 iulie despre clientul său că este deplin conştient că va primi o sentinţă de închisoare pe viaţă atunci când a decis să accepte responsabilitatea pentru crimele sale. Perez i-a cerut judecătorului Cogan să recomande Biroului penitenciarelor ca septuagenarul Zapata să fie plasat într-o unitate de detenţie unde poate primi îngrijiri medicale adecvate.

Procurorii din biroul districtual din Brooklyn au afirmat însă că închisorile sugerate de Perez ar putea să nu fie echipate să gestioneze preocupările de securitate ridicate de Zambada, inclusiv posibilitatea ca el să continue să conducă activităţile cartelului din spatele gratiilor.

"Aceste preocupări de securitate vor continua pentru viitorul previzibil pentru că indivizi loiali inculpatului continuă să controleze cartelul", au răspuns procurorii într-un document depus în instanţă pe 13 iulie, conform Agerpres. 

CITEȘTE ȘI: Anchetă în Mexic după inculparea guvernatorului din Sinaloa în SUA pentru trafic de droguri
 

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri