"În jurul orei 13:18, echipele Salvamont, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni, au fost informate cu privire la producerea unei avalanșe în zona mediană a Văii Coștilei, în urma căreia o persoană ar fi fost surprinsă.
Echipele Salvamont, cu sprijin aerian, au reușit localizarea unei persoane, pe care au extras-o din zona afectată. Ulterior, persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din județul Brașov. Cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare asupra victimei, însă a fost constatat decesul acesteia.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce se afla împreună cu alte două persoane pe Valea Coștilei, din Munții Bucegi, județul Prahova, bărbatul ar fi fost surprins de avalanșă. Cadavrul a fost transportat în vederea efectuării necropsiei la Serviciul de Medicină Legală.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", transmite IPJ Prahova.
Schiorul care a decedat în avalanşa produsă pe Valea Coştilei din masivul Bucegi, unde se afla alături de alte două persoane la schi offpiste, era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, fiind unul dintre cei mai pricepuţi alpinişti ai acestei structuri.