Câteva mii de persoane au demonstrat miercuri, 17 septembrie, în centrul Londrei împotriva președintelui american Donald Trump, care a început o vizită de două zile în Regatul Unit, informează AFP, citat de Agerpres.
Mesaje împotriva lui Trump
„Migranții sunt bineveniți, Trump nu este binevenit”, „Nu rasismului, nu lui Trump”, „Să bombardăm copii în Gaza și să celebrăm în Regatul Unit”, „Fascistule, pleacă acasă” - sunt unele dintre mesajele de pe pancartele manifestanților.
Protestul, organizat la apelul coaliției „Stop Trump”, este supravegheat de este 1.600 de membri ai forțelor de ordine, a precizat poliția din Londra.
Donald Trump a ajuns marți seară în Regatul Unit pentru a doua sa vizită de stat.
Citește și: Ce cadouri și-au oferit Donald Trump și Regele Charles, la vizita președintelui în Regatul Unit
Președintele american și soția lui, Melania, au fost primiți miercuri, în jurul prânzului, de Regele Charles al III-lea la castelul Windsor, la circa 40 km de Londra. Un banchet de stat este prevăzut pentru miercuri seara.
Donald Trump este însă nepopular în Regatul Unit: Vrem să le dăm britanicilor (...) prilejul să-și exprime ura față de Donald Trump, politica sa, rasismul său”, a declarat pentru AFP Zoe Gardner, din cadrul coaliției „Stop Trump”.
„Mi-e frică de modul în care lumea este invadată de oameni cu adevărat răi”, a declarat pentru AFP Jo Williamson, o manifestantă de 58 de ani.
„Am avut o mare manifestație aici în acest weekend, foarte rasistă, și vrem să ne exprimăm”, a adăugat ea, referindu-se la o manifestație organizată de extrema dreaptă la care au participat cel puțin 110.000 de persoane.
Citește și: Ce se ascunde în spatele primirii fastuoase a lui Trump în Marea Britanie. Analiza lui Chirieac
Președintele american a avut și susținători
Totuși, Trump a avut și câțiva susținători pe durata vizitei sale în Regatul Unit.
Aceștia poartă șepci roșii „Make America Great Again”, flutură steaguri și scandează mesaje de susținere pentru președintele american, deși numărul lor rămâne mult mai mic comparativ cu mulțimea protestatarilor din centrul Londrei, potrivit BBC.