DCNews Stiri Donald Trump inaugurează noul Air Force One primit din partea Qatarului / video

Donald Trump inaugurează noul Air Force One primit din partea Qatarului / video

Foto: Unsplash

Preşedintele american Donald Trump se deplasează în statul Dakota de Nord pentru a inaugura un muzeu în onoarea lui Theodore Roosevelt, invocând moştenirea preşedintelui republican pentru promovarea unui mesaj al măreţiei americane în contextul apropierii sărbătorii naţionale din 4 iulie.

Pe fundalul celebrărilor marcând a 250-a aniversare a proclamării independenţei SUA, Donald Trump îşi promovează propriul leadership şi viziunea sa pentru ţară înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, potrivit Reuters și Agerpres.

Călătoria la Medora, în vestul statului Dakota de Nord, ar urma să marcheze intrarea în serviciu a unui Boeing 747 prevăzut cu dotări suplimentare, oferit de Qatar, care va funcţiona ca avion prezidenţial Air Force One. Aparatul arborează culorile roşu, alb, albastru închis şi auriu alese de Donald Trump.

Avionul a stârnit critici din cauza costurilor şi a ritmului rapid al lucrărilor de renovare, precum şi din cauza acceptării neobişnuite a unui avion de lux de mare capacitate de la o ţară străină. Donald Trump a respins criticile cu privire la acest aranjament, iar armata aerului a declarat că avionul corespunde normelor prezidenţiale.

Înainte de a se îmbarca pentru acest zbor inaugural miercuri, Donald Trump a declarat jurnaliştilor că Qatarul "ne-a tratat foarte bine" şi că liderul qatarez oferind avionul a fost "foarte amabil".

Întrebat despre costul pentru contribuabili, Donald Trump a afirmat că avionul oferit costă "foarte puţin în raport cu ceea ce ar fi costat dacă noi am fi procedat diferit".

"Suntem foarte mândri de el, ţara este foarte mândră de el", a declarat Trump, adăugând că vechiul Air Force One "nu părea potrivit pentru ţara noastră".

"Ei l-au făcut demn de un preşedinte, ceea ce înseamnă securitatea şi toate diferitele dispozitive (gadget-uri) pe care le-au instalat, lucruri foarte complexe", a precizat Donald Trump.

250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii

În timp ce Trump a pus un mare accent pe evenimentele patriotice care marchează cei 250 de ani ai ţării, americanii rămân profund divizaţi cu privire la preşedintele republican, personalitate politică dominantă a ţării de aproape un deceniu.

Celebrările se află în centrul mesajului său în acest an electoral, dominat de preocupările alegătorilor legate de costul vieţii şi de războiul din Iran.

Biblioteca prezidenţială Theodore Roosevelt îşi deschide porţile sâmbătă în Dakota de Nord. Construit cu materiale locale, acest complex care se întinde pe 8.919 metri pătraţi domină parcul naţional numit în onoarea lui Roosevelt datorită anilor formatori pe care i-a petrecut în regiune.

Donald Trump l-a elogiat pe Roosevelt, un robust apărător al mediului, care şi-a exercitat mandatul de preşedinte între 1901 şi 1909. El a extins influenţa naţiunii, contribuind la expulzarea Spaniei din Americi şi revendicând canalul Panama. Sub mandatul său, SUA s-au impus ca putere mondială, statut pe care îl păstrează până în prezent.

"Theodore Rosevelt gândea că cea mai mare realizare a Americii este cea care urmează să vină", a declarat secretarul de interne Doug Burgum într-un comunicat de presă. "Preşedintele Trump împărtăşeşte această convingere despre măreţia americană şi certitudinea că cea mai strălucită epocă a acestei naţiuni urmează să vină", potrivit lui.

În cadrul evenimententelor din această săptămână, Donald Trump intenţionează să meargă vineri la Muntele Rushmore, sculptura gigantică din Dakota de Sud, care îl reprezintă pe Roosevelt şi pe foştii preşedinţi George Washington, Thomas Jefferson şi Abraham Lincoln. El urmează să pronunţe un discurs cu alură de campanie sâmbătă în cadrul celebrării Zilei de 4 iulie la Washington, eveniment care va cuprinde şi un spectacol de focuri de artificii de 35 de minute deasupra fluviului Potomac.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri