Președintele american Donald Trump a deschis vineri seară seria manifestărilor dedicate aniversării a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite, printr-un discurs susținut la Muntele Rushmore. Evenimentul a precedat ceremonia programată sâmbătă la Washington, unde liderul de la Casa Albă urmează să vorbească în fața unei mulțimi adunate pe National Mall. În timp ce la Rushmore temperaturile au fost suportabile, aproximativ 18 grade Celsius, capitala americană și o mare parte din țară se confruntă cu un val de căldură extremă care afectează programul festivităților dedicate Zilei Independenței.
În discursul de aproximativ 30 de minute, Donald Trump a prezentat o imagine optimistă asupra viitorului Statelor Unite și a insistat asupra valorilor pe care le consideră fundamentale pentru identitatea americană.
„În această seară, ne adunăm în ajunul uneia dintre cele mai extraordinare zile din istoria lumii. Mâine (sâmbătă, n.r.) vom marca 250 de ani de independenţă glorioasă şi 250 de ani de libertate americană maiestuoasă. Nimic asemănător”, a declarat președintele.
El a continuat printr-un elogiu adus țării.
„Prin harul lui Dumnezeu, Statele Unite ale Americii sunt cea mai de succes, cea mai realizată şi cea mai excepţională naţiune care a existat vreodată în istoria omenirii şi este minunat să fiu preşedintele vostru”, a spus Trump.
O parte importantă a discursului a fost dedicată identității naționale. Trump a afirmat că libertatea Statelor Unite s-a păstrat datorită caracterului și culturii americanilor.
„Nu putem uita niciodată că libertatea americană nu a dăinuit timp de 250 de ani doar datorită cuvintelor de pe hârtie. Libertatea a prevalat aici datorită culturii şi caracterului oamenilor care au declarat-o, au apărat-o şi au păstrat-o”, a afirmat liderul american.
El a susținut că în ultimii ani au existat încercări de a modifica această identitate.
„A existat o încercare incontestabilă de a schimba acest caracter excepţional pentru a ne scoate din minte spiritul american, a ne înstrăina de istoria noastră şi a face imposibil chiar şi răspunsul la întrebarea «Ce înseamnă să fii american?»”
Trump le-a transmis susținătorilor că patriotismul reprezintă elementul central al societății americane.
„Aşadar, în seara asta, să spunem clar şi cu mândrie ce îi face pe americani atât de unici şi extraordinari, îi vom reda ţării noastre identitatea”.
De asemenea, a precizat că apartenența la națiune nu depinde de locul nașterii.
„Nu trebuie să te naşti aici, dar trebuie să iubeşti ceea ce am construit, trebuie să ne iubeşti ţara”.
Atac la adresa comunismului și a Partidului Democrat
Trump și-a reluat criticile la adresa comunismului, temă prezentă frecvent în discursurile sale recente.
„Există acum o resurgenţă a ameninţării comuniste în ţara noastră, inclusiv din partea nou veniţilor în ţara noastră, care îmbrăţişează idei total opuse modului nostru de viaţă şi marelui nostru succes”, a afirmat președintele.
El a descris comunismul drept „o ameninţare letală la adresa libertăţii americane”, „duşmanul Constituţiei”, „duşmanul din 4 iulie 1776” și „duşmanul”.
În același discurs, Trump i-a criticat pe democrați, pe care i-a asociat cu ideologia comunistă și a făcut referire la alegerile parlamentare din noiembrie 2026.
„Aşadar, în ajunul acestei celei de a 250 a aniversări a moştenirii americane, hotărâm şi jurăm pentru ca toţi să audă că cetăţenii Statelor Unite ale Americii vor înfrânge rapid comunismul”, a declarat el.
Referire la Iran și la negocieri
Spre finalul intervenției, liderul american a făcut o scurtă referire la relația cu Iranul și la posibilitatea unui acord.
„Sunt nerăbdători să încheie un acord. Îşi doresc atât de mult să îl încheie. Le am dat o săptămână liberă pentru o înmormântare pentru că suntem drăguţi”.
Omagiu pentru președinții de pe Muntele Rushmore
Trump a vorbit și despre cei patru președinți ale căror chipuri sunt sculptate în stânca de la Muntele Rushmore, George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln.
„Aceştia sunt bărbaţii care au declarat libertatea, ne au câştigat libertatea, ne au salvat libertatea şi ne au asigurat libertatea. Au fost oameni de acţiune, oameni ambiţioşi, oameni îndrăzneţi, oameni ai destinului şi oameni cu o inteligenţă cu adevărat deosebită”.
Președintele american și-a încheiat discursul cu un mesaj despre viitorul țării.
„Mâine, atingem o piatră de hotar ca nicio alta şi sărbătorim cu inimile şi cu sufletul, pentru că, după două secole şi jumătate, ştim că acesta nu este un sfârşit, ci doar începutul epocii de aur a Americii”.
Canicula extremă a afectat sărbătorile de Ziua Independenței
În paralel cu festivitățile aniversare, un val de căldură fără precedent a perturbat evenimentele organizate în numeroase state americane.
Temperaturile au ajuns la 38 de grade Celsius în Washington, iar indicele de căldură a fost estimat la până la 46 de grade Celsius. Din acest motiv, organizatorii au suspendat temporar Marele Târg de Stat American de pe National Mall și au anulat tradiționala Paradă de Ziua Independenței organizată de Serviciul Parcurilor Naționale.
Peste 185 de milioane de americani s-au aflat sub avertizare de căldură extremă, potrivit Serviciului Național de Meteorologie.
Probleme în mai multe state și presiune asupra rețelelor electrice
Temperaturile ridicate au afectat și infrastructura energetică. Operatorul PJM, care deservește aproximativ 67 de milioane de persoane, a cerut populației să reducă consumul de electricitate pentru a evita suprasolicitarea rețelei.
La New York, aproximativ 17.000 de clienți ai companiei Con Edison au rămas fără energie electrică. Autoritățile au făcut apel la economisirea consumului în New York City și Westchester County.
În Manhattan, căldura a fost atât de intensă încât adezivii din tălpile pantofilor s-au înmuiat pe asfaltul încins.
Parade și spectacole anulate din cauza temperaturilor record
Valul de căldură a dus la anularea sau amânarea mai multor manifestări dedicate zilei de 4 iulie.
La Philadelphia a fost anulată Parada Salutului Independenței, după ce temperaturile au atins 39 de grade Celsius, egalând un record stabilit în 1901.
Evenimente similare au fost anulate în Haddon Township, statul New Jersey, și în Watertown, statul New York. La Boston, accesul publicului la spectacolul anual de artificii de pe malul râului a fost amânat cu patru ore pentru a reduce riscurile generate de temperaturile extreme.
Meteorologii și autoritățile au avertizat că valul de căldură poate pune viața în pericol și le-au recomandat americanilor să se hidrateze, să evite expunerea prelungită la soare și să urmărească simptomele specifice afecțiunilor provocate de temperaturile ridicate.