DCNews Stiri Discrepanțe legislative în industria divertismentului pentru adulți: Asociația A.D.U.L.T. dă în judecată ITM București

Discrepanțe legislative în industria divertismentului pentru adulți: Asociația A.D.U.L.T. dă în judecată ITM București

Foto: Unsplash

Asociația A.D.U.L.T. a dat în judecată Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, după ce instituția a refuzat în mod repetat să răspundă concret la o întrebare esențială: care este încadrarea legală în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) pentru persoanele care prestează activităţi din domeniul divertismentului pentru adulți, precum videochat şi masaj erotic?

Blocaj instituțional între ITM și Ministerul Muncii

Răspunsul oficial al ITM Bucureşti a fost halucinant: „nu este treaba noastră, întrebați Ministerul Muncii", iar acesta la rândul lui, răspunde că „nu este treaba noastră, întrebați ITM-ul". O buclă kafkiană în care fiecare instituție pasează responsabilitatea, în timp ce zeci de mii de oameni sunt lăsați în zona gri a legislației muncii.

„Aceasta nu este doar o rușine instituțională, este o formă clară de dispreț la adresa muncii, demnității și vieților acestor oameni. ITM, deși legal are această obligație, refuză să spună ce COR se aplică, dar, în același timp, face controale și poate aplica amenzi pentru 'încadrarea greşită în COR'.

Suntem în absurdul total: te sancționez pentru că nu știi ce să alegi, dar refuz să-ți spun ce trebuia să alegi", declară Bogdan Petre, preşedintele Asociației A.D.U.L.T.

Activități fiscalizate, dar fără identitate în Codul Ocupațiilor

Este pentru prima dată în România când un ONG solicită oficial, instituţional şi juridic lămuriri cu privire la statutul ocupațiilor din industria legală a serviciilor pentru adulţi, activități legale, fiscalizate, controlate de ANAF, DSP și Poliție, dar pentru care statul refuză să spună ce cod COR li se aplică.

,,Cum să munceşti legal dacă statul nu te lasă să ai o meserie? Cum să ai contract de muncă dacă în Revisal nu există niciun cod pentru ceea ce faci, deși ANAF îți ia taxele în fiecare lună? De ce o maseuză care practică masaj erotic sau un model de videochat trebuie să se încadreze fictiv ca „dansator”, „manechin” sau „cosmeticiană”? Din ce rușine? Din ce dispreț?", întreabă retoric reprezentanţii Asociației A.D.U.LT.

Sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Recent, Asociația a reclamat Ministerul Muncii la CNCD, după ce a refuzat în scris să declanşeze procedura de actualizare a COR pentru a introduce ocupațiile corespunzătoare acestor domenii, în ciuda faptului că mii de persoane solicită acest lucru, iar realitatea de pe teren o impune.

„Poți face videochat legal, poți face masaj erotic legal, plătești taxe pentru asta, dar nu ai voie să ai o meserie. E ca și cum te-ar lăsa să conduci autobuzul, dar ți-ar spune că nu există cod pentru şofer'. Nu e doar o discriminare, e un abuz administrativ sistemic, o formă de ipocrizie de stat care condamnă mii de oameni la instabilitate, hărţuire și rușine instituțională", mai spune Bogdan Petre.

Asociația A.D.U.L.T. cere în instanță ca ITM București să fie obligat să răspundă oficial la întrebarea: dacă aceste ocupații sunt legale, unde sunt ele în COR? Și dacă nu sunt, ce soluție oferă statul român pentru ca aceste persoane să fie protejate de lege și să muncească legal, cu contracte şi demnitate?

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele