Defibrilatorul public, amplasat la începutul lunii februarie în zona stației CTP Târgu. Cucu - M. Golia, a fost furat. El făcea parte dintr-o serie de astfel de aparate instalate în 10 locații din municipiul Iași.
Cel care a furat defibrilatorul este rugat de Serviciul Voluntar de Ambulanță să îl înapoieze, întrucât acesta nu poate fi vândut.
„Fă o faptă bună. Pune-l înapoi”
„Nu avem cuvinte să descriem această faptă. Este de neînțeles pentru noi, cum se se întâmplă astfel de fapte. Timp de 8 ani de zile, în Iași, a fost vandalizat un defibrilator și în acest an s-a furat unul. Dacă ești făptașul, și citești aceste rânduri, vrem să te facem să înțelegi, că un om ar fi putut fi salvat dacă aparatul acela nu ar fi fost indisponibil din cauza ta. Caută cumva, să îl pui la loc. De vândut, oricum nu îl poți vinde. De găsit, Poliția te va găsi. Fă o faptă bună. Pune-l înapoi”, se arată în mesajul reprezentanților Serviciului Voluntar de Ambulanță.
Cele 10 defibrilatoare instalate în luna februarie au fost amplasate în mai multe zone din municipiul Iași, printr-o colaborare a Primăriei cu SVA și Compania de Transport Public Iași, completând astfel rețeaua deja existentă de defibrilatoare publice din oraș.
- Parcul Nicolina;
- Parcul Șahiștilor (Podu Roș);
- Centrul de Cartier Frumoasa;
- Doi Băieți (Tătărași);
- Casa de Cultură a Studenților Iași;
- Gara CFR Iași;
- Stația CTP Târgu Cucu – Golia;
- Stația CTP Baza 3;
- Sediul CTP Iași (Gară);
- Dispeceratul CTP Rond Agronomie.
Defibrilatorul este un dispozitiv medical care tratează aritmiile cardiace amenințătoare de viață (precum fibrilația ventriculară) prin aplicarea unui șoc electric la nivelul inimii. Acesta „resetează” activitatea electrică haotică a inimii, permițând nodului sinoatrial să reia un ritm sinusal normal.
Citește și: Pensionari din Iași, păcăliți de o casă de ajutor reciproc. Au rămas fără banii agonisiți