Amenințarea nucleară repetată obsesiv de Rusia este demontată într-o analiză făcută de Tudor Curtifan, redactor-șef DefenseRomania. Opoziția Chinei față de armele atomice funcționează ca o frână pentru Vladimir Putin.
Într-o analiză, Tudor Curtifan, redactor-șef DefenseRomania, atrage atenția că pericolul la adresa păcii nu vine dintr-un ordin nuclear. Pericolul vine, de fapt, dintr-o scânteie neprevăzută, un accident sau o provocare ascunsă „sub steag fals”, capabilă să declanșeze o tragedie, exact așa cum s-a întâmplat în vara anului 1914.
Retorica armelor nucleare nu e o noutate în arsenalul Rusiei. E o placă tot folosită de liderii ruși care o pun pe repeat de fiecare dată când armata lor se împotmolește pe front. Potrivit expertului militar, ceea ce ignoră mulți dintre cei cuprinși de panică este dependența totală a Federației Ruse de singurul său partener economic și geopolitic de mare calibru: Republica Populară Chineză.
„Federația Rusă a mai folosit această amenințare nucleară de foarte multe ori. Ne aducem aminte și împotriva Ucrainei, dar eu vă dau un exemplu sau vă dau un factor decisiv pentru care nu vom vom avea un atac nuclear, nici măcar împotriva Ucrainei, și acesta se numește China.
China are oroare de arme nucleare. Au fost declarații și în 2022, în timpul marii contraofensive ucrainene, când atunci știm cu toții că Federația Rusă, pentru prima oară, chiar a luat în calcul folosirea unei arme nucleare tactice, nu strategice. Și atunci China a fost cea care a tras Federația Rusă de mânecă. Și în 2023, Xi Jinping i-a spus în față lui Vladimir Putin să renunțe la această retorică nucleară.
Un atac nuclear al Federației Ruse asupra Ucrainei, asupra unui stat aliat, ar distruge iremediabil interesele de securitate și economice ale Chinei și acest lucru nu se va întâmpla”, a explicat Tudor Curtifan, la B1 TV.
Pericolul unui atac sub steag fals și scânteia unui război nevrut
Adevărata amenințare la adresa stabilității europene nu este scenariul SF al unui duel cu rachete. Conform expertului militar, pericolul constă în erorile umane, operațiunile hibride și provocările pe care Rusia le testează constant la granițele NATO. Când dronele sunt la granița României sau când forțează spațiul aerian comunitar, probabilitatea unei escaladări necontrolate crește periculos de mult. Paralela istorică făcută de redactorul-șef DefenseRomania ne trimite la catastrofa de la care a pornit Primul Război Mondial.
„În rest, suntem într-o retorică, sigur, un narativ de amenințare nucleară, dar pericolul, din punctul meu de vedere, e ca un conflict să escaladeze, nu nuclear, nu printr-un atac nuclear, dar să escaladeze în urma unui atac sub steag fals, în urma unui accident.
V-am mai dat exemplul acesta. În 1914, când Gavrilo Princip l-a asasinat la Sarajevo pe Franz Ferdinand. Nimeni nu-și imagina că în câteva luni va începe Primul Război Mondial și se va muri pentru prima oară la scară industrială.
Deci, acesta este riscul, ca un accident sau un atac hibrid pe care Federația Rusă să-l facă să escaladeze, să avem un militar NATO sau europeni care să cadă victime.
În rest, suntem în aceeași retorică, repet, a unei amenințări pe care doar Federația Rusă o face, nu o face Europa”, spune Tudor Curtifan.
Jocul de șah propagandistic și psihoza socială
Chiar dacă Vladimir Putin încearcă să impresioneze lumea cu rachetele balistice, regulile descurajării nucleare au rămas neschimbate de mai bine de jumătate de secol. O aventură militară de acest tip ar însemna sinuciderea curată a statului agresor. Marile puteri occidentale dețin capacitatea militară de a șterge de pe hartă marile metropole rusești în doar câteva minute, fapt cunoscut foarte bine de generalii din Rusia.
„Un atac nuclear, am văzut și declarațiile lui Vladimir Putin, că au cele mai multe arme nucleare și așa mai departe, e suficient să cadă două-trei arme, nu știu, bombe nucleare britanice, franceze, peste Moscova sau Sankt Petersburg, să fie un game over și pentru Federația Rusă. Și e suficient să le lanseze și Rusia.
Asta nu înseamnă un Armageddon. Și nu suntem în acest punct și cu siguranță trebuie privite lucrurile cu atenție, dar trebuie privite din perspectiva unei propagande și a unei stări de psihoză pe care rușii încearcă să o inducă în Europa”, conchide Tudor Curtifan.