DCNews Stiri Justiție Dana Marijuana, condamnată la închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Cântăreața poate face apel

Dana Marijuana, condamnată la închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Cântăreața poate face apel

Sursa foto: Freepik

Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, a fost condamnată vineri de Tribunalul Constanţa la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Decizia magistraților nu e definitivă.

Condamnarea Danei Marijuana este pentru trafic de droguri de mare risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Sentinţa magistraţilor nu este definitivă.

"În baza (...) condamnă pe inculpata Coteanu Elena-Daniela la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. (...) În baza (...) condamnă pe inculpata Coteanu Elena-Daniela la pedeapsa de 1 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza (...), contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, (1 an), urmând ca inculpata (...) să execute pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare. (...) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare", reiese din soluţia dată de judecătorii Tribunalului Constanţa şi publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Cine a mai fost condamnat în același dosar cu Dana Marijuana

Conform sursei menţionate, în acelaşi dosar penal au mai fost condamnaţi Neagu Cristi-Alin, la 6 ani şi 3 luni de închisoare, pentru trafic şi deţinere pentru consum propriu de droguri de risc, precum şi pe Nicula Mugur-Valentin, la 6 ani şi 4 luni de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

Pe 23 august 2024, Dana Marijuana şi alţi doi suspecţi, cercetaţi de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Constanţa.

Cine este Dana Marijuana

Dana Marijuana, numele real este Dana Coteanu, este o cântăreață și artistă din România, cunoscută în special pentru activitatea sa în zona hip-hop/rap. Dana Marijuana a început să cânte de la vârsta de 14 ani. Ea a avut o carieră muzicală asociată cu scena rap românească și a devenit cunoscută în anii ’90 și 2000, inclusiv prin colaborările cu La Familia.

Ulterior, în 2023 a izbucnit un scandal înntre Dana Marijuana și La Familia (Puya și Sișu). Dana i-a acuzat pe foștii colegi că îi opreau o parte din banii obținuți pentru concerte, afirmând că ea nu știa că trupa încasa bani și pentru participarea ei. Sisu și Puya au respins acuzațiile.

Citește mai multe din Justiție
Citește mai multe din Justiție