Mare atenție la codurile QR care pot fi observate pe unele parcometre din București. Dacă le scanați puteți rămâne instant fără bani! Primăria Capitalei lansează un avertisment în acest sens.
ATENȚIE la codurile QR de pe unele parcometre din București!
„ATENȚIE la codurile QR de pe unele parcometre! Sunt FALSE și vă pot lăsa fără bani!
Parcometrele NU au și NU folosesc coduri QR pentru plată. În zona Unirii, au fost identificate stickere cu coduri QR FALSE, lipite pe parcometre. Accesarea lor vă duce către o pagină falsă, care imită interfața oficială. Acolo vi se cer datele cardului (număr, dată expirare, CVC), însă:
plata NU este procesată
parcarea NU este achitată
datele dvs. bancare pot fi compromise“, transmite PMB.
Foto - Parcometru din București cu cod QR fals
NU scanați coduri QR de pe parcometre
„Împreună cu autoritățile competente, am demarat demersuri pentru identificarea și sancționarea persoanelor responsabile, precum și pentru îndepărtarea acestor stickere frauduloase.
Cum vă protejați:
NU scanați coduri QR de pe parcometre
Folosiți doar metodele oficiale de plată:
- SMS
- Aplicația mobilă Parking București
- Aplicația parteneră AmParcat
- Aplicația parteneră Qport
- Parcometre
- Cash la stații SelfPay
Platforma online abonamente cmpb.ro
NU ÎNCURAJAȚI PARCAGII
De asemenea, țineți cont că nu mai există persoane autorizate care să încaseze tariful de parcare.
Compania Municipală Parking București a renunțat la încasatori. Parcagii practică un fel de „cerșetorie mascată” și șantaj, astfel că Poliția Locală a Municipiului București este cu ochii pe ei. Nu le dați bani! Dacă îi vedeți, sunați la 021/9752, dispeceratul Poliției Locale! Fiți precauți!“, notează PMB.