Rezidenții din Alaska se pregătesc pentru sosirea lui Putin și Trump. În orașul Anchorage, unde va avea loc întâlnirea, astăzi, oamenii au ieșit pe străzi cu steaguri ale SUA și ale Ucrainei.
Proteste anti-Putin, înaintea întâlnirii cu Trump
Manifestanții și-au reiterat sprijinul pentru Kiev, exprimându-și totodată îndoiala cu privire la capacitatea președintelui american de a negocia un acord cu liderul rus Vladimir Putin, în timp ce alții susțin că președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar trebui să fie prezent la discuții, precizează CNN.
În capitala Germaniei, una dintre țările care sprijină puternic Ucraina în lupta sa contra invaziei ruse, mai mulți activiști au scandat sloganuri în sprijinul Ucrainei și au cerut ca orice negocieri internaționale să nu se facă în detrimentul suveranității și integrității teritoriale a acesteia. Mulți dintre participanți au subliniat că prezența liderului ucrainean la discuții ar fi esențială pentru ca vocea țării atacate să fie reprezentată corect în fața Rusiei și a Statelor Unite.
Doi dintre protestatari s-au costumat simbolic în cei doi lideri, ținând un panou care reprezintă Peninsula Crimeea, în culorile steagului ucrainean, în cadrul unui protest intitulat „Fără înțelegeri murdare pe seama Ucrainei”.
Peninsula Crimeea a fost ocupată de forțele rusești în anul 2014.
Ce cred cetățenii ruși despre întâlnirea Trump-Putin
Pe străzile Moscovei domnește, totuși, un sentiment de optimism față de întâlnirea dintre liderii rus și american, însoțit de încredere în șeful statului rus, aflat neîntrerupt la conducere, ca președinte sau prim-ministru, încă din 1999.
Cei doi se vor întâlni la Anchorage, în Alaska, summitul de vineri marcând prima întâlnire bilaterală de la summitul din 2021 și, totodată, prima întâlnire dintre cei doi de când Trump și-a început al doilea mandat de președinte al SUA, în 2024. VEZI MAI MULT AICI: Întâlnirea dintre Trump și Putin în Alaska. Liderul rus a ajuns în SUA. Trump, mesaj de două cuvinte înainte de summit/UPDATE
Pavel Grbenyuk, în vârstă de 45 de ani, a declarat pentru NBC News că summitul cu Trump este important pentru că „trebuie să existe o legătură între Rusia și America, două dintre cele mai importante puteri” și că „trebuie să rămână un dialog” între cele două state.
Însă Grbenyuk, care a spus că lucrează la o fabrică de producție de ferestre, a adăugat că este „puțin probabil să se schimbe ceva dramatic” după discuțiile pentru a pune capăt războiului, care a intrat în al patrulea an, în februarie.
„Nu mă aștept la nimic”, a spus el.
Elena Ionova, solistă la Teatrul de Operetă din Moscova, a declarat, de asemenea, că „este bine că această întâlnire are loc”, dar că nu „are încredere în oamenii din cealaltă parte”. Ea a adăugat că este „îngrijorată de soarta lui Putin”.
„Desigur, ne-am dori cu toții ca totul să se termine și, măcar, să se finalizeze fără catastrofe majore”, a spus ea.
Deși susțin armata rusă pe frontul din Ucraina, rușii speră la negocieri de pace
Este greu de obținut o imagine exactă asupra opiniei publice în Rusia din cauza represiunii îndelungate a lui Putin asupra disidenței, care a redus la tăcere opoziția politică și libertatea de exprimare, mai precizează sursa citată anterior.
Un sondaj recent realizat de institutul independent Levada Center a arătat că nivelul de sprijin pentru forțele armate ruse din Ucraina rămâne ridicat, la 75%, dar că aproape două treimi dintre respondenți susțin negocierile de pace.
Citește și: Scenariu de coșmar înainte de întâlnirea din Alaska. Bogdan Chirieac: România, cel mai afectat stat NATO de un eșec al convorbirilor Trump - Putin