DCNews Politica Criza apei potabile din Curtea de Argeș, monitorizată de Guvern. ”Nu o putem trata ca pe un incident minor. 50000 de oameni contează!”

Criza apei potabile din Curtea de Argeș, monitorizată de Guvern. ”Nu o putem trata ca pe un incident minor. 50000 de oameni contează!”

Apa potabilă. Foto: Freepik.com

Criza apei potabile din Curtea de Argeș este monitorizată la nivel guvernamental, arată un comunicat de presă al PNL. 

”Premierul României a cerut tuturor instituțiilor implicate un termen clar pentru finalizarea analizei și pentru remedierea situației, termenul stabilit fiind săptămâna viitoare, astfel încât să existe o revenire rapidă la condiții normale de furnizare a apei potabile. Este un pas necesar, care trebuie urmat urgent de soluții concrete.

Așteptăm soluții imediate din partea Ministerului Mediului, a administrației județene Argeș și a administrației locale din Curtea de Argeș. Indolența și lipsa de reacție din ultimele luni au costat mult: sănătatea oamenilor, bani din buzunarul familiilor și încrederea cetățenilor în instituții.

Această criză nu se rezolvă cu mitinguri, scandal public sau exploatarea politică a suferinței oamenilor. Problemele reale se rezolvă prin intervenție fermă, prin sesizarea clară a tuturor instituțiilor responsabile, la orice nivel, și prin acțiune imediată, fără ezitare.

Nu putem trata această situație ca pe un incident minor. Vorbim despre aproximativ 50.000 de argeșeni care, de aproape patru luni, nu au acces la apă potabilă, iar confirmarea prezenței bacteriei Clostridium perfringens în rețeaua de apă transformă problema într-o criză de sănătate publică și una socială.

Apa potabilă nu este un lux în 2026. Este un drept fundamental. Oamenii nu pot fi lăsați să plătească, la propriu, pentru bacterii, în timp ce responsabilitățile sunt pasate.

Situația este urmărită atent și nu va fi ignorată. 50.000 de oameni contează” transmite președinta PNL Argeș, deputata Alina Gorghiu. 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele