Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două coduri galbene şi un cod portocaliu de ninsori viscolite. Avertizările sunt valabile pentru mai multe judeţe din ţară, inclusiv municipiul Bucureşti.
În intervalul 25 martie - 26 martie, între orele 20:00 și 4:00, va fi cod galben în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali. În zonele respective vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, ce vor cumula local 20 l/mp. Vântul va avea intensificări de peste 55-60 km/h, viscolind ninsoarea.
În 26 martie, între orele 4:00 și 14:00, va fi cod galben în jumătatea de sud a ţării, unde va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.