DCNews Politica Coaliția a decis reducerea numărului de parlamentari cu 10% - surse

Coaliția a decis reducerea numărului de parlamentari cu 10% - surse

foto: Facebook, Parlamentul României - Camera Deputaţilor

Măsura va fi inclusă în pachetul de reforme electorale și administrative pe care Guvernul intenționează să îl promoveze prin angajarea răspunderii în Parlament.

Decizia a fost discutată în cadrul aceleiași reuniuni a liderilor coaliției în care s-au stabilit principiile pentru reforma administrației publice.


Potrivit informațiilor disponibile, județele care se confruntă cu scădere demografică nu vor pierde reprezentare parlamentară, urmând să beneficieze de o formulă de protecție specială la redistribuirea mandatelor.

În prezent, Parlamentul României are 465 de membri, iar reducerea de 10% ar însemna eliminarea a aproximativ 45–50 de mandate.

Reducerea numărului de parlamentari va fi aplicată proporțional, dar va include un prag minim garantat pentru fiecare județ. Astfel, indiferent de variațiile demografice, fiecare județ va avea cel puțin patru deputați și doi senatori.

Această prevedere urmărește protejarea reprezentării politice a regiunilor afectate de scăderea natalității și migrația externă, în special Moldova și sudul Munteniei. Practic, chiar dacă populația din aceste zone scade sub un anumit prag, numărul de mandate nu va putea coborî sub nivelul minim stabilit.

Singurele circumscripții care vor primi mandate suplimentare sunt Ilfov și Diaspora


Pentru Ilfov, unde recensământul a indicat cea mai accentuată creștere a populației, se propune majorarea reprezentării parlamentare de la doi la trei senatori și de la cinci la șapte deputați.

În ceea ce privește Diaspora, situația este mai complexă: numărul de mandate va fi calculat în funcție de cetățenii români cu domiciliu declarat în străinătate, nu doar de totalul celor care locuiesc efectiv peste hotare, ceea ce ar putea modifica semnificativ formula de distribuire.

Decizia survine la mai bine de zece ani după referendumul din 2009, când aproximativ 88% dintre participanți s-au pronunțat în favoarea reducerii numărului de parlamentari la 300 și a trecerii la un sistem unicameral. Deși rezultatul a reflectat voința populară, măsura nu a fost niciodată implementată, iar România a continuat să funcționeze cu un Parlament bicameral, format din peste 460 de aleși.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele