DCNews Politica Cine este vinovat pentru cozile din diaspora de la alegeri? Rezultatele raportului MAE

Cine este vinovat pentru cozile din diaspora de la alegeri? Rezultatele raportului MAE

Vot diaspora. Românii stau la coadă pentru a vota la Lisabona.
"Ministerul Afacerilor Externe precizează încă de la început că potrivit Legii 33/2007 entitatea cu competențe în coordonarea pregătirii și organizării procesului de votare în străinătate este Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate. În comparație cu alegerile europarlamentare anterioare, numărul secțiilor a fost dublat, iar în comparație cu turul II de la alegerile prezidențiale din 2014 (unde acuzele au fost în același sens, conform cărora nu toți cetățenii au putut vota), numărul secțiilor a fost dublat (NL, BE, FR), triplat (AT și UK), în cazul Germaniei, crescut de 5 ori, iar în alte cazuri creșteri substanțiale (IT, ES)", se arată în raportul MAE. 
 

Referendumul a îngreunat votarea

"Problema secțiilor de votare care vor trebui să gestioneze două scrutine a apărut în contextul anunțării de către Președinte a referendumului în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. În aceste condiții, MAE a trimis în paralel o nouă circulară tuturor ambasadelor atrăgând atenția că este necesar să se facă un efort deosebit pentru o activitate cât mai eficientă și a solicitat șefilor misiunilor diplomatice și consulare mobilizarea tuturor resurselor pentru desfășurare în cele mai bune condiții a procesului de vot. Derularea alegerilor pentru Parlamentul European în paralel cu referendumul a făcut ca de la 2 minute, timpul de vot să crească la 7 minute, având în vedere că trebuiau completate două liste (scris de mână), înmânarea a 3 buletine (pentru cei care au votat și la referendum) și depunerea lor în trei urne diferite", a mai spus MAE. 

Şi internetul slab este una dintre cauze

"O altă cauză se referă la sistemul STS de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (dublu). Fiecare secție a fost dotată cu 1-2 tablete (una pentru a fi utilizată în procesul de votare și cealaltă de rezervă). Problema nu a constat atât în funcționarea sistemului, cât în deficiențele antrenate de viteza redusă a Internetului în diferite țări și locații", a concluzionat Ministerul Afacerilor Externe. 

Imediat după alegerile europarlamentare, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia ministrului de externe, Teodor Meleşcanu, pentru organizarea defectuoasă a alegerilor din diaspora. 

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele