Cine a fost Sf. Calinic de la Cernica și ce minuni ar fi săvârșit
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este una dintre cele mai importante figuri ale spiritualității ortodoxe românești. Născut în anul 1787, în București, a primit la botez numele Constantin și a ales de tânăr viața monahală, intrând în obștea Mănăstirii Cernica.
A fost un venerat călugăr, stareț al Mănăstirii Cernica timp de 31 de ani și episcop al Râmnicului, recunoscut ca un mare rugător, ctitor de biserici și făcător de minuni.
Sfântul Calinic este cunoscut și pentru numeroasele minuni atribuite lui. Tradiția spune că avea darul vindecării și al înainte-vederii, fiind considerat un mare făcător de minuni încă din timpul vieții. După moartea sa, credincioșii au continuat să vorbească despre ajutorul primit în urma rugăciunilor adresate lui, mai ales în cazuri de boală sau suferință.
Citește și: Tradiții în Vinerea Mare, zi de post negru: De ce se trece de trei ori pe sub masă
A trecut la cele veșnice în anul 1868, iar moaștele sale se află la Mănăstirea Cernica, unde sunt cinstite de pelerini din toată țara.
A fost primul sfânt canonizat de BOR
Sfântul Calinic de la Cernica are un loc aparte în istoria Bisericii Ortodoxe Române, fiind primul sfânt canonizat oficial de BOR, în anul 1955.
Canonizarea sa a reprezentat un moment important pentru afirmarea identității spirituale naționale, marcând începutul recunoașterii oficiale a sfinților români. De atunci, lista sfinților canonizați de Biserica Ortodoxă Română a continuat să crească, însă Sfântul Calinic rămâne o figură emblematică.
Sărbătorit anual pe 11 aprilie, Sfântul Calinic de la Cernica este considerat un model de credință, smerenie și dăruire, fiind cinstit de credincioși ca ocrotitor și ajutător în momentele dificile.