DCNews Stiri Centrul de recoltare a sângelui Neamț, blocat de numărul de donatori

Centrul de recoltare a sângelui Neamț, blocat de numărul de donatori

Potrivit directorului centrului, Victoria Marin, numărul celor care au donat sânge a fost de circa 70 de persoane în condiţiile în care, într-o zi obişnuită, numărul donatorilor nu depăşeşte 30 de persoane. La un moment dat, cei care au venit să doneze au fost chemaţi în zilele următoare pentru că angajaţii centrului nu mai făceau faţă numărului mare de donatori, precizează Agerpres.

Directoarea CRTS Neamţ a făcut un apel la toţi cei care vor să sprijine victimele tragediei din Clubul Colectiv, dar şi pe toţi oamenii aflaţi în suferinţă în spitalele din ţară să vină să doneze sânge şi în săptămânile ce urmează. Două dintre victimele care au decedat la Club Colectiv, respectiv Adrian Rugină şi Valentin Ignat, sunt din Piatra Neamţ.

Ambii erau muzicieni şi după finalizarea studiilor superioare s-au stabilit în Bucureşti.

[citeste si]

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele